O grupare de crimă organizată care se ocupa cu contrabanda cu ţigări şi din care făceau parte mai mulţi poliţişti de frontieră a ajuns aseară în spatele gratiilor, în urma unui flagrant pus la cale de oamenii legii.
Sâmbătă după-amiază, o armată de poliţişti din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate, ofiţeri anticorupţie, jandarmi, poliţişti de frontieră, sub coordonarea procurorilor Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au reuşit dezmembrarea şi anihilarea unui grup infracţional organizat format din 25 de persoane, din care cinci agenţi din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vicov şi un lucrător vamal încadrat la Biroul Vamal Dorneşti.
Toţi aceştia, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT Suceava, „au introdus în România, în cursul anului 2007, însemnate cantităţi de ţigări de provenienţă ucraineană, atât prin punctele de trecere a frontierei Ulma şi Vicov, cât şi peste frontiera verde”.
O singură lovitură, 8 miliarde de lei vechiAnchetatorii susţin că monitorizau reţeaua cu epoleţi chiar de la începutul acestui an, timp în care au strâns dosare întregi de informaţii şi probe împotriva contrabandiştilor, pe care i-au prins în flagrant la sfârşitul săptămânii trecute.
În momentul fragrantului, oamenii legii au reţinut şi două autoutilitare Mercedes, prin care s-au introdus, cu puţin timp înaintea descinderii, prin PTF Ulma, nu mai puţin de 271.240 de pachete de ţigări, mărcile „Ronson” şi „Saint George”, în valoare de peste 8 miliarde de lei vechi.
Au umplut arestul PoliţieiDin cele 25 de persoane aduse, sâmbătă seară, cu cătuşe la mâini, la sediul Parchetelor, procurorii DIICOT Suceava au luat măsura reţinerii faţă de 14 indivizi (printre care şi cei 5 poliţişti de frontieră, lucrătorul vamal, precum şi un cetăţean ucrainean).
Lotul celor 14 contrabandişti urma să fie îmbarcat aseară şi dus, sub escortă, la Tribunalul Suceava, cu propunere de arestare preventivă. Toţi membrii grupării au fost puşi sub acuzare pentru constituire a unui grup infracţional organizat, aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, contrabandă şi abuz în serviciu în formă calificată.
24 de descinderi la locuinţele suspecţilorConcomitent cu acţiunea de prindere în flagrant, oamenii legii au organizat şi nu mai puţin de 24 de percheziţii imobiliare la locuinţele suspecţilor, plecând de la casele acestora cu zeci de telefoane mobile, cartele telefonice, calculatoare, laptopuri, precum şi şapte autoturisme (două Mercedes, două Dacia, două bus-uri Mercedes şi un jeep).
De asemenea, anchetatorii au confiscat de la domiciliile suspecţilor, zeci de mii de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană, sute de pachete de cafea, 22.450 de euro, 8000 de dolari, un pistol marca Walter de 9 milimetri, cu un încărcător şi 30 de cartuşe, precum şi suma de 115.000 Ron.
Anchetatorii au spus că vor reveni cu amănunte în cursul zilei de astăzi.
(17 dec 2007, 11:13:06