Ancheta Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Suceava, în cazul accidentului mortal petrecut, în urmă cu şapte luni, în show room-ul auto al societăţii RESTACO Suceava, a ajuns la final. Concluziile formulate de inspectorii de muncă suceveni dezvăluie nereguli grave ce au determinat sancţionarea societăţilor ce poartă vina acestui tragic eveniment.
SC RESTACO SRL Suceava va avea de plătit cele mai mari sume pentru încălcarea legislaţiei privind securitatea muncii. Cea mai consistentă, în cuantum de 5.000 de lei, este determinată de faptul că, în cadrul societăţii, nu au fost luate măsuri de prevenire a accidentelor de muncă, perimetrul de desfăşurare a activităţii nefiind îngrădit.
Amenda aplicată pentru lipsa unui coordonator al activităţilor firmei RESTACO privind securitatea şi sănătatea muncii este în valoare de 4.000 de lei, în timp ce sancţiunea pentru „neinformarea lucrătorilor despre riscurile de producere a accidentelor de muncă” constă într-o amendă de 3.000 de lei.
Viaţa muncitorului Dalnoki Attila a costat, până acum, doar 26.000 de leiSocietatea suceveană a primit şi un avertisment din partea ITM, pentru faptul că, în contractul de execuţie, semnat cu SC MARCO dp Zalău, nu au fost stabilite clauze privind normele de securitate a muncii.
Pentru această faptă însă, societatea zălăuană a fost amendată cu 3.000 de lei. Mult mai mare este sancţiunea pentru nerespectarea cerinţelor minime privind întocmirea unui plan de securitate. Amenda, în acest caz, este de 6.000 de lei.
E-ON Moldova SA Bacău s-a ales cu o singură amendă, în valoare de 5.000 de lei, pentru că nu a luat măsurile necesare pentru exploatarea, în siguranţă, a liniei de medie tensiune, din curtea show-room-ului RESTACO.
„Avizul pentru lucrările firmei RESTACO a fost dat, din păcate, din birourile E-ON, fără o verificare temeinică în teren. Chiar dacă activitatea s-a desfăşurat în curtea RESTACO, E-ON avea obligaţia de a verifica dacă reţeaua era la înălţimea corectă”, a declarat inspectorul şef al ITM Suceava, Mihai Airinei.
Nici o plângere penalăDosarul accidentului de muncă petrecut, la începutul lunii mai, în show-room-ul RESTACO Suceava se află încă în atenţia Parchetului.
Potrivit inspectorului Airinei, ITM Suceava nu a depus însă nici o plângere împotriva societăţilor sancţionate.
Urmările acestui accident, un mort şi doi răniţi grav, nu pot fi trecute cu vederea. În urmă cu şapte luni, trei muncitori care lucrau la finisarea clădirii salonului auto Mercedes – Benz, de la ieşirea din municipiul Suceava, spre Fălticeni, au fost grav răniţi după ce au atins cu o schelã portabilã din aluminiu nişte fire de medie tensiune.
În urma electrocuţiei, doi dintre muncitori au ajuns, atunci, la Spitalul Judeţean Suceava, în stop cardio respirator, iar al treilea cu arsuri grave la nivelul braţelor. Cei trei, Lucaciu Florin Teodor – 27 de ani, Dalnoki Attila – 37 de ani şi Badea Gabriel – 21 de ani, erau angajaţi ai firmei MARCO dp SRL Zalău, firmă ce avea contract cu RESTACO pentru lucrări de vopsitorie.În ciuda eforturilor medicilor, Dalnoki Attila, tată a cinci copii minori, a decedat din cauza faptului că electrocuţia i-a afectat grav cordul şi creierul.
(16 dec 2007, 11:14:39