Dansând pe polei. Şoferii care s-au aflat pe străzile municipiului Suceava ieri după-amiază, după ora 16.00, au avut de înfruntat un adevărat iad.
Zăpada căzută cu câteva zeci de minute mai devreme s-a transformat în polei, iar traficul a fost dat peste cap în întreg oraşul.
Nebunia care a cuprins toate zonele municipiului Suceava s-a prelungit până după ora 17.00, când şi traficul rutier s-a mai domolit. Luaţi din nou prin surprindere în plină iarnă, reprezentanţii firmei Rosal, care se ocupă cu deszăpezirea în municipiul Suceava, au găsit rapid şi explicaţii.
„Mai întâi a nins în Burdujeni şi Iţcani, motiv pentru care am dirijat toate maşinile în zonele respective. Ulterior, ninsoarea s-a mutat şi în celelalte zone ale oraşului, iar din cauza traficului auto intens nu s-a putut interveni în cel mai scurt timp. Nu putem face tot oraşul într-o oră, mai ales la o oră de vârf, când toţi oamenii se retrag spre case, iar numărul participanţilor la trafic este foarte mare”, a spus Adrian Niculescu, directorul Rosal Suceava.
Cert este că maşinile au circulat bară la bară, ambuteiajele au devenit parte din peisaj, iar nervii şoferilor au fost întinşi la maxim. Aşa se face că pentru un drum din centru spre Burdujeni, de exemplu, care în mod normal era parcurs în 10-15 minute, şoferii au avut nevoie de 30, chiar 45 de minute. La ieşirea din Suceava spre Ipoteşti, blocajul a durat până în jurul orei 18.00 şi a fost cauzat de un tir care a derapat. În aceeaşi zonă, o maşină a Rosal, venită pentru a arunca material antiderapant şi pentru a tracta tirul, a derapat şi a intrat în şanţ.
(14 dec 2007, 11:09:30