Fostul „rege al sticlei” din judeţul Suceava, Corneliu Petreanu, şi-a reclamat fosta soţie, Florica Petreanu, la Garda Financiară Suceava, pe motiv că a desfăşurat afaceri ilegale la pensiunea „Casa Albă” din oraşul Frasin.
Totul a ieşit la iveală după ce, recent, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a respins cererea formulată de Florica Petreanu pentru anularea procesului verbal de contravenţie, prin care Garda Financiară Suceava stabilea că SC CASA ALBĂ SRL Suceava, care administrează în momentul de faţă pensiunea, era obligată să plătească o sumă de aproape 70.000 de lei (700 milioane de lei vechi), reprezentând venituri obţinute în mod ilicit.
Activităţi turistice desfăşurate ilegalDin informaţiile pe care le deţinem, nemulţumirea lui Corneliu Petreanu a plecat de la faptul că fosta sa soţie a preluat controlul asupra întregii pensiuni, prin intermediul firmei Casa Albă.
Asta în condiţiile în care, până la începutul anului 2007, pensiunea era administrată prin Asociaţia Familială Petreanu, pe care el o conducea din funcţia de administrator.
În aceste condiţii, Corneliu Petreanu s-a prezentat din proprie iniţiativă la Garda Financiară Suceava, unde a reclamat faptul că după plecarea sa de la conducerea pensiunii, firma administrată de fosta soţie desfăşoară ilegal activităţi turistice.
Întrebat de acest caz, comisarul şef al Gărzii Financiare Suceava, Ionuţ Vartic, ne-a declarat că instituţia pe care o conduce a efectuat în luna iulie 2007 un control la pensiunea Casa Albă, ca urmare a sesizării făcute de Corneliu Petreanu.
Fără autorizaţie de funcţionareIonuţ Vartic a afirmat că în urma controlului efectuat la Casa Albă s-a constatat că reclamaţia lui Corneliu Petreanu a fost întemeiată, în condiţiile în care SC CASA ALBĂ SRL nu deţinea autorizaţiile necesare funcţionării şi desfăşurării de activităţi de prestări servicii de cazare pentru perioada martie – iunie 2007.
Practic, noua firmă care administra pensiunea din Frasin nu a deţinut pentru perioada respectivă nici o autorizaţie de la Primăria Frasin, Direcţia Sanitar Veterinară, Protecţia Mediului şi Autoritatea de Sănătate Publică. Ulterior, spune Vartic, firma a intrat în legalitate.
Faţă de această situaţie, comisarii Gărzii Financiare Suceava au dispus confiscarea tuturor veniturilor obţinute de SC Casa Albă SRL în perioada respectivă, în baza Legii 12/1990, republicată, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi ilicite.
Vartic a precizat că suma stabilită drept venituri ilicite s-a ridicat la aproape 700 de milioane de lei vechi, reprezentând sumele încasate de firmă în perioada cât nu a deţinut autorizaţii.
„Metamorfoza” lui Corneliu Petreanu
Demn de remarcat este faptul că în ultima perioadă de timp activitatea lui Corneliu Petreanu ca om de afaceri a trecut pe planul al doilea, aceasta fiind înlocuită de cea de tămăduitor.
Dacă în anul 2003, Corneliu Petreanu era în atenţia opiniei publice ca unul dintre cei mai bogaţi oameni ai României, cu o avere estimată la 25 milioane de dolari, treptat acesta a ieşit din rândul oamenilor de afaceri „cu greutate”.
Căderea lui Petreanu a început în momentul în care a pierdut cele cinci fabrici de sticlă din întreaga ţară.
Ulterior, Corneliu Petreanu a reapărut în atenţia presei ca tămăduitor, în condiţiile în care, după cum singur declara la sfârşitul anului trecut, a fost înzestrat cu „darul” de a putea vindeca orice boală, folosind energia ionică.
(14 dec 2007, 11:49:23