Toate târgurile şi oboarele din judeţ în care se comercializează carne vor fi verificate de inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava până de sărbători. Parte dintre ele au fost deja controlate, în total inspectorii având în plan să ajungă la 21 astfel de puncte de desfacere a cărnii.
Controlul are drept scop identificarea locaţiilor în care se vinde carne care nu are documente sanitar veterinare care să-i garanteze calitatea.