Peste 60 de miliarde de lei vechi, daţi de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pentru dotarea şcolilor cu mobilier şi calculatoare, vor fi returnate la bugetul de stat, întrucât nu au fost cheltuite.
Deşi unii elevi învaţă în bănci în care au făcut carte şi părinţii şi chiar şi bunicii lor, şcolarii mai au de aşteptat până vor avea mobilier nou. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a dat aproximativ 22 de miliarde de lei vechi pentru achiziţionarea de mobilier nou în şcoli şi peste 40 de miliarde de lei vechi pentru dotarea unităţilor de învăţământ cu calculatoare şi tehnică de calcul performantă.
Licitaţiile de achiziţionare de mobilă şi calculatoare, blocate
Inspectorul şcolar general Lucian Lungu a declarat că „procedurile de achiziţionare a mobilierului şi a calculatoarelor s-au realizat, în sensul că s-au organizat licitaţiile, însă a apărut o problemă după aceasta, când licitaţiile au fost contestate”.
Comisia naţională de analizare a contestaţiilor la licitaţie nu a rezolvat încă solicitările firmelor contestatare, şi ca atare, licitaţia a fost blocată, iar banii nu pot fi cheltuiţi până la soluţionarea problemei.
Lucian Lungu a spus că banii vor fi trimişi înapoi la Ministerul Educaţiei, iar de acolo la bugetul de stat, dar la anul vor fi repartizaţi din nou la Suceava, pentru achiziţionarea de mobilier şi calculatoare în şcoli.
Alte câteva zeci de miliarde de lei, destinate construcţiei de campusuri şcolare, vor fi returnate la bugetul de stat, tot din cauză că banii nu au putut fi cheltuiţi până la această dată.