Complexul terapeutic „Blijdorp România - O Nouă Viaţă” Suceava a deschis ieri expoziţia cu vânzare ,,Simte Crăciunul alături de noi”, ce cuprinde obiecte şi decoraţiuni pentru Crăciun. Produsele sunt realizate de copiii şi personalul complexului.
După un scurt moment religios, câteva zeci de suceveni au avut posibilitatea să-şi cumpere obiecte din lut pictate, coşuleţe, brăduţi, nuci argintii şi aurii prinse în fundiţe colorate, coşuri împletite în care au fost aşezate aranjamente florale, pietre pictate, globuri, „sporul casei”, măşti, crenguţe de vâsc cu fundiţe, felicitări, ciorapi pentru cadouri, toate la preţuri accesibile.
Banii rezultaţi din vânzarea decoraţiunilor pentru Crăciun vor fi folosiţi pentru achiziţionarea de materiale cu care copiii de la Blijdorp vor crea, împreună cu educatorii lor, alte obiecte ce vizează o nouă acţiune.
În prima zi a expoziţiei s-au vândut obiecte decorative în valoare de peste 12 milioane de lei vechi. Expoziţia va fi deschisă până miercuri, 12 decembrie, la sediul Complexului terapeutic ,,Blijdorp România - O Noua Viaţă’’ Suceava, str. I. Irimescu, nr. 9.