După 14 săptămâni în care banii s-au tot adunat, reportul de la categoria I a tragerii loto 6/49 va depăşi, la tragerea de mâine, şase milioane de euro.
Dacă vreunul dintre jucători va reuşi să ghicească cele şase numere norocoase şi să pună mâna pe imensul pot, îşi va adjudeca al doilea mare câştig din istoria loteriei. Creşterea potului s-a resimţit imediat şi în agenţiile loto din judeţul Suceava. Numărul jucătorilor a crescut semnificativ, fără a fi atinsă însă aglomeraţia din urmă cu câteva luni de zile, când, ademeniţi de premiul record de 10 milioane de euro, jucătorii au stat la coadă în faţa agenţiilor loto.
Fiind vorba de o tragere specială, aşa cum vor fi toate tragerile din luna decembrie, fondul de câştiguri a fost suplimentat din nou cu 250.000 de lei. Bineînţeles că şi preţul variantei de joc a fost ridicat, de la 4,4 lei în noiembrie, la 5,2 lei în decembrie.
La tragerea de duminica trecută, 3 decembrie, în ţară au fost înregistrate 1926 de câştiguri, la categoriile a II-a şi a III-a. La categoria a II-a, unde premiul a fost substanţial, 15.308 lei, s-au înregistrat 38 de variante de joc câştigătoare.
Ultima oară, premiul I al tragerii loto 6/49 a fost adjudecat pe 26 august. Atunci un jucător din Călăraşi a câştigat 10,45 milioane de euro, cel mai mare premiu acordat în istoria loteriei.