Seria furturilor de case de bani din societăţi sau oficii poştale a continuat miercuri seară cu o nouă lovitură. S-a întâmplat, miercuri seară, în municipiul Fălticeni, localitate preferată, se pare, de hoţii de seifuri, la SC Goscom, firmă care se ocupă cu colectarea deşeurilor menajere de pe raza localităţii.
Persoane necunoscute au intrat în sediul firmei şi, după ce-au scotocit prin mai multe birouri, au găsit seiful în care erau ţinuţi banii de salarii ale angajaţilor firmei de strângere a gunoiului. L-au smuls din perete şi s-au făcut nevăzuţi.
Potrivit reprezentanţilor societăţii păgubite, în casa de bani furată ar fi fost în jur de 11.150 de lei, reprezentând lichidarea la salariul pe luna noiembrie.
„A fost cam în jurul orelor 19:00 –20:00. Au forţat un geam, au intrat în biroul meu şi în cel al secretarei, au găsit casa de bani şi au smuls-o din perete... o să întârziem plata salariilor, nu avem cum altfel... sper ca Poliţia să-i prindă pe autori, că de la bani îmi iau gândul....”, ne-a declarat, ieri după-amiază, directorul Goscom, Constantin Iruc.
Poliţia dă vina pe păgubitPoliţia spune că acest furt nu ar fi fost posibil dacă administratorii firmei de colectare a gunoiului fălticenenilor ar fi respectat legea 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
Într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, se arată că la SC Goscom nu erau luate nici cele mai elementare măsuri de siguranţă (gratii, sistem alarmă), iar personalul societăţii nu a acordat atenţia necesară protejării sumelor de bani.
Poliţia mai spune că hoţii „au intrat nestingeriţi” în incinta societăţii, iar furtul seifului (o casetă metalică din tablă, tip „Asist”, în greutate de circa 9 kilograme) a fost posibil şi din cauza, se precizează în comunicat, „lipsei de instruire şi a vigilenţei paznicului acestei societăţi comerciale”.
Lovitura de la Goscom ar fi a zecea faptă de acest gen rămasă cu autori necunoscuţi, în evidenţele Poliţiei regăsindu-se şi o tentativă de furt a unui seif, comisă, cel mai probabil, de aceeaşi grupare infracţională.
Seifuri golite de peste 80.000 de leiNu mai departe de săptămâna trecută, hoţii de seifuri şi-au încercat norocul şi la Oficiile Poştale Cornu Luncii şi Slatina. Dacă în primul caz, a fost vorba de o tentativă, la Slatina, au plecat cu tot cu seif. Din nefericire pentru ei, însă, în casa de bani nu era nici măcar un leu.
Acum două luni, în miezul nopţii, aceiaşi indivizi, se pare, au tăiat cu flexul casa de bani din incinta Oficiului Poştal Dolhasca, în interior găsind doar 2000 de lei.
Poliţiştii fălticeneni sunt ţinuţi în şah de hoţii de seifuri, încă de la începutul anului trecut. De atunci şi până în prezent, gruparea infracţională şi-a băgat în buzunare peste 80.000 de lei, sumă furată din seifurile mai multor firme sau persoane particulare.
( 7 dec 2007, 13:41:25