Biroul Permanent Naţional al PD a amânat verdictul în cazul organizaţiei judeţene Suceava a partidului pentru săptămâna viitoare.
Organismul de conducere al PD nu a mai luat ieri în discuţie situaţia PD Suceava, care la alegerile europarlamentare a obţinut unul dintre cele mai slabe scoruri din ţară, motivaţia oficială fiind aceea că decizia nu poate fi luată decât în prezenţa preşedintelui organizaţiei, Eugen Constantin Uricec, care nu a făcut deplasarea la Bucureşti.
„Nu am discutat situaţia PD Suceava, pentru că va fi convocată şedinţa Colegiului Director săptămâna viitoare, pe 10 decembrie, unde analiza trebuie să se facă în prezenţa preşedintelui organizaţiei judeţene”, a declarat vicepreşedintele PD, Ioan Oltean.
Legat de viitorul Biroului Permanent Judeţean al PD, Oltean a lăsat să se înţeleagă faptul că el ar putea să nu fie dizolvat, ci doar supus la o serie de retuşuri la vârf. „Noi suntem în căutarea unei soluţii care să ducă la o performanţă mai mare a organizaţiei noastre, o soluţie care să nu ducă la o blocare a activităţii în partid. Există posibilitatea ca actualul birou judeţean de conducere să rămână în formula aceasta sau cu o formulă îmbunătăţită”, a spus vicepreşedintele PD.
Ioan Oltean a reacţionat şi la speculaţiile cu privire la preluarea şefiei PD Suceava de către actualul prefect Orest Onofrei.
„Luăm în calcul toate variantele posibile şi chiar cele care par imposibile la prima vedere”, a precizat Oltean. Declaraţiile lui Oltean menţin ceaţa la vârful organizaţiei judeţene a PD. Amânarea luării unei decizii în cazul PD Suceava arată clar că încă se lucrează la soluţia „care pare imposibilă la prima vedere”.