Frigul îşi face din ce în ce mai puternic simţită prezenţa în judeţ. Ieri dimineaţă, mercurul termometrelor a înregistrat valori foarte scăzute aproape în tot judeţul. Recordul negativ a fost înregistrat la Poiana Stampei, unde, la orele 6.00, termometrele arătau -17 grade Celsius. Aproape la fel de frig a fost la Dorna Candreni, Coşna ori Cârlibaba.
La Suceava, temperatura a scăzut până la – 7,2 grade, în timp ce la Gura Humorului a fost cel mai cald, doar -4,8 grade Celsius.
După cum ne-a declarat Ion Tănasă, şeful Staţiei de Meteorologie Suceava, cel puţin la nivelul municipiului Suceava, temperaturile de ieri dimineaţă au fost pe locul doi în topul celor mai scăzute valori din luna noiembrie a acestui an. Recordul de frig a fost înregistrat pe 13 noiembrie, în zorii zilei, când în zona municipiului reşedinţă de judeţ s-au înregistrat – 10 grade Celsius. În zilele următoare, anunţă meteorologii, vremea va intra într-un uşor proces de încălzire.