După două luni, Petru Carcalete şi-a reluat locul în Consiliul Local Rădăuţi. În debutul şedinţei ordinare de joi, 29 noiembrie, secretarul municipiului, Haralambie Herghiligiu, a prezentat certificatul nr. 354/A/ 16.11.2007, eliberat de Tribunalul Suceava, secţia Comercială, contencios administrativ şi fiscal, în care se arată că se „suspendă executarea Hotărârii nr. 111 din 27.09.2007 a Consiliului Local Rădăuţi până la soluţionarea irevocabilă a cauzei”.
Reamintim că Petru Carcalete şi-a pierdut calitatea de consilier în luna septembrie, în baza Sentinţei nr. 2598, irevocabilă, a aceluiaşi Tribunal Suceava.
Atunci, Tribunalul a admis reclamaţia Instituţiei Prefectului judeţului Suceava şi a obligat CL Rădăuţi „să ia act prin hotărâre de încetare de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului consilierului local Carcalete Petru şi să declare vacant locul deţinut”. Dată fiind situaţia, timp de două luni Consiliul local a luat decizii cu 18 consilieri, în loc de 19.
Toate aceste acţiuni în instanţă au pornit din momentul în care Petru Carcalete, ajuns consilier pe listele PNL, a optat pentru trecerea la PLD.