Alegerile de parlamentari europeni s-au încheiat. Ne găsim la ora bilanţurilor: polemici, analize, critici, episoade de nebunie politică, fragmente de delir politicianist. Finalmente, însă, după reţetă românească, se cheamă că avem parlamentari români la Parlamentul Europei, adică oameni care vor şti, mai bine sau mai rău, să ne reprezinte ţara.

Ceea ce nu s-a încheiat, ci se găseşte abia la început, este războiul politico- mediatic iniţiat în Italia şi în alte zone ale Uniunii Europene, iniţial împotriva rromilor, dar extins, printr-un de acum vizibil procedeu de diversiune simbolică, asupra românilor, la grămadă.

Câtă vreme tirul unor cercuri politice şi economice din Uniunea Europeană se menţine  reglat pe poporul român în ansamblu, văzut ca la grămezile de la rugby şi demonizat fără drept de apel, apărarea românească trebuie exersată, conform Declaraţiei Fundamentale a Drepturilor Omului, Constituţiei Europene şi Constituţiei României. Evident, războiul mediatic anti-românesc şi-a atins scopul: românii se cam tem să meargă acum în Italia, chiar şi cu un simplu bilet de dat cu gondola pe canalele Veneţiei. Pentru că nici nu ştii de unde poate sări, din ce rezervor al structurilor subterane ale mafii italiene, o petardă care să arunce din nou în aer pacea.

Cine poate apăra cel mai bine de lovituri mediatice externe populaţia care poartă acum prin Europa cetăţenia română ca pe un stigmat? Cine poate reconfigura brandul de ţară pe o axă valorică mai optimistă? Cine poate relansa speranţa unei populaţii care este atât de traumatizată, încât, conform sondajelor de după alegerile de duminica trecută, nici nu s-a mai prea deranjat să iasă din casă şi să voteze, ştiind de acum că „toţi sunt  o apă şi un pământ” (politicienii, adică) şi că nu merită prea multă încredere?

Soluţii la situaţia politică anti-românească în curs de agravare sunt. Multe se găsesc în sfera culturii, în mesajele oamenilor de cultură, ale scriitorilor şi jurnaliştilor serioşi. Prin etalarea produselor culturale originale româneşti se pot obţine efecte interesante de capitalizare a imaginii bunului român. În fond, cultura europeană, ce ar trebui să fie recuperatoarea neobosită a identităţilor şi istoriilor care au făcut posibile civilizaţia europeană, nu este decât o imagerie de idei, simboluri, mituri şi arhetipuri extrase din substratul arhaic al spiritualităţii. Rolul scriitorilor, în situaţii fără întoarcere ca cea de acum, după declanşarea puseului fascist anti-românesc din spaţiul european, este acela de a stimula prin idei ieşirea din colapsul cultural, de a potoli tendinţele extremiste, de a închide falsele piste create de mafia politico-mediatică ce instigă, de a face înţeles destinul omului european, de a susţine dreptul la existenţă al tuturor culturilor, al tuturor ideilor.

Scriitorul poate interveni prin pledoarie la impulsionarea actelor de integrare, prin care conştiinţele culturilor minoritare se întâlnesc într-un spaţiu comun în care, fără a renunţa la identitatea fiecăreia, îşi recunosc scopurile comune, îşi asumă erorile şi încearcă mecanisme noi de integrare.

Ediţiile mai multor ziare europene au publicat începând cu 11 noiembrie un text de o excepţională valoare civică europeană scris de marele scriitor de origine bucovineană Norman Manea „La mia terra tra progresso e malcostume”, întâi în cotidianul «La Repubblica », iar apoi în cotidianul spaniol „El Pais”, şi în cel francez „Le Monde”. Norman Manea cunoaşte bine mecanismele discriminării şi ale xenofobiei, ca şi metodologia alterării relaţiilor interumane în cursul războaielor de marginalizare identitară şi de mazilire morală, economică şi genocidală a unor minorităţi, după ce a traversat el însuşi experienţa Holocaustului din Transnistria şi a politicii româneşti de presiune antisemită ceauşistă ce l-au forţat să emigreze. El a sesizat că aceleaşi legi se aplică de către fascişti împotriva unor victime noi : românii. Existau şi cauze care au favorizat această situaţie :

« România de azi luptă din greu cu reminiscenţele unor decenii de teroare şi minciună, demagogie şi pauperitate care au marcat existenţa câtorva generaţii. Consecinţele nu pot fi instantaneu eradicate. Postcomunismul a debutat nu doar printr-o mare eliberare de energie productivă, ci şi printr-un transfer cinic de funcţii, privilegii şi bunuri în cadrul altor straturi ale aceleeaşi „nomenclaturi”, printr-un nou darwinism al supravieţuirii şi parvenirii care şi-au inventat propriul joc bizantin de măsti.
Chiar dacă este vizibil astăzi un progres economic şi o graduală regăsire a unei conştiinţe colective în procesul democratizării, viaţa politică adesea burlescă a actualei noi membre în comunitatea europeană se resimte de persistenţa vechilor năravuri de duplicitate şi inconsistenţă, de scepticismul şi fatalismul inerţiilor, de corupţia care acţionează adesea ca adevăratul motor social al momentului. Există în România de azi destule straturi dezavantajate şi neglijate ale populaţiei, împinse la marginea sordidă a societăţii. »

Aceasta este umanizarea imaginii rromilor, privirea plină de compasiune faţă de identitatea de Mailat al periferiei sociale, pe care Norman Manea o aduce în discuţie în întreaga presă europeană, folosind argumentele şi pledoaria unui avocat al cauzei rromilor şi al cauzei românilor, prin extensie. Nimeni în ţară nu a făcut încă o atât de corectă evaluare şi analiză.
 « Din numeroasa populaţie romă, află Europa de la Norman Manea, 41% sunt zilieri, adică muncitori necalificaţi, angajaţi cu ziua, 33,5% nu au nicio calificare, 38,7% sunt analfabeţi nefuncţionali - conform datelor furnizate de cotidianul „Evenimentul zilei”. Aceasta veche şi mereu nouă problemă a României este însă astăzi şi a întregii Europe Centrale şi de Est şi, recent, şi a celei occidentale. Nomazii provenind din India, peregrinând prin Orientul Mijlociu şi Imperiul Bizantin, sunt astăzi, în proporţie de 80%, europeni. »

Mesajul  lui Norman  Manea :

« Dacă nu putem aştepta, deocamdată, o miraculoasă reincarnare angelică a criminalului Mailat, putem şi trebuie să solicităm însă o radicală reevaluare socială a situaţiei acestor marginali. Ne gândim la statul roman şi italian, la comunitatea romilor şi a românilor din Italia şi România şi, inevitabil... comunitatea europeană. Oricât ar părea de ciudat, făptaşul este membru al tuturor acestor comunităţi.
Se aud de la o vreme voci prea repede exasperate de lărgirea comunităţii europene şi tensiunile pe care, inevitabil, le naşte. Migrarea accentuată în modernitatea noastră centrifugă şi globală este un fapt cotidian, dar nu este doar un fenomen negativ.
Implicaţiile sale multiple propun o rodnică stimulare reciprocă, convieţuirea în diversitate şi dialog, fără de care contemporaneitatea noastră nu poate dăinui. »

Angela  FURTUNĂ

Publicistă, scriitoare

Membră a Uniunii Scriitorilor din România

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Norman Manea : De veghe la izbăvirea românilor.

Comentarii