Răbdare şi tupeu. Doi tineri suceveni au fost prinşi zilele trecute pe raza localităţii Mălini, în timp ce transportau ilegal aproape 700 de brazi, pentru care nu au nici un act de provenienţă.
Interesant e faptul că toţi cei 700 de brazi erau duşi într-un singur transport, dar nu cu un camion, ci cu o dubiţă, burduşită la maxim cu foarte multă răbdare.
“Brazii erau legaţi câte trei, foarte strâns, să ocupe cât mai puţin spaţiu în dubiţa cu care circulau Popovici Nicolae şi Dănuţ Popescu. Noi am confiscat întreaga cantitate, pentru care nu există nici un act justificativ şi, în plus, le-am dat şi o amendă de 1000 de lei”, a precizat şeful biroului de Pază din cadrul Direcţiei Silvice Suceava, Cezar Tulbure.
În prezent, brazii confiscaţi sunt depozitaţi la Ocolul Silvic Mălin, Poliţia şi silvicultorii suceveni cercetând cazul, pentru a depista de unde au fost aduşi, precum şi alte persoane implicate în aceste activităţi “de sezon”.