Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gavril Mîrza, i-a criticat pe liberalii suceveni, afirmând că aceştia încearcă să câştige imagine de pe urma proiectului „Utilităţi şi Mediu la standarde europene”, promovat de administraţia judeţeană. Mîrza a făcut referire la faptul că la sfârşitul săptămânii trecute, premierul României şi preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, însoţit de lideri locali liberali, au vizitat centrala termică din Câmpulung Moldovenesc, realizată prin intermediul acestui proiect, prilej cu care au promis sprijin pentru punerea ei în funcţiune.
„Sesizez că dumnealor au început să se laude cu proiectul <Suceava – Utilităţi şi Mediu>. Asta în condiţiile în care ei au fost cei care m-au criticat pentru realizarea acestui proiect, nici nu m-au ajutat, şi acum vin să culeagă roadele. Le mulţumesc pentru sprijinul anunţat acum, dar mă întreb de ce nu au făcut acest lucru de acum trei ani”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
Pe de altă parte, el a precizat că declaraţiile ministrului economiei, Varujan Vosganian, cu privire la imposibilitatea Consiliului Judeţean de a primi Taxa pe Valoarea Adăugată aferentă investiţiilor realizate prin intermediul acestui proiect nu reprezintă o noutate. Mîrza a precizat că aceste informaţii erau cunoscute, însă ceea ce este necesar este soluţia prin care acest TVA poate fi recuperat.
„Ştiam şi noi că CJ Suceava nu este plătitor de TVA. Şi din acest motiv am înfiinţat o societate comercială, Bucovina Ecotermgaz, pentru a putea deduce acest TVA, ce se ridica la o sumă de circa 16 milioane de euro, şi care putea fi folosită la alte investiţii. Dar vreau să spun că domnul ministru nu a spus ce s-a făcut greşit şi abuziv din partea finanţelor”, a declarat Gavril Mîrza.
Şeful administraţiei judeţene sucevene a spus că în momentul de faţă ar exista posibilitatea recuperării TVA pentru investiţiile făcute în acest proiect, acest lucru urmând a se întâmpla la finalizarea lucrărilor.
Mîrza a explicat că toate investiţiile ar urma să fie predate serviciilor de utilităţi aflate în subordinea Consiliilor Locale ale oraşelor în care s-au efectuat investiţii în reabilitarea sau construcţia unor centrale termice. „Consiliul Judeţean este doar coordonatorul acestui proiect, iar beneficiarii finali vor fi consiliile locale partenere în realizarea lui”, a spus Gavril Mîrza.
Nu în ultimul rând, el a precizat că instituţia pe care o conduce va continua acţiunile în instanţă, deschise împotriva „Finanţelor”, şi prin care se solicită luarea unei decizii în ceea ce priveşte posibilitatea de acordare a TVA.