Preşedintele organizaţiei judeţene a PD, Eugen Constantin Uricec, i-a îndemnat pe suceveni să fructifice şansa votului uninominal în varianta propusă de preşedintele României, Traian Băsescu, spunându-le că în caz contrar nu vor mai avea căderea să pună la zid clasa politică românească şi să critice prestaţia parlamentarilor.
Uricec a declarat că acum este momentul decisiv „pentru a rupe pisica în două” arătând că votul uninominal va conduce la reformarea clasei politice şi va oferi cetăţeanului şansa de a vota omul şi nu lista.
„Îi invit pe suceveni să dea dovadă de responsabilitate politică şi să vină la vot, pentru că în primul rând este un drept pe care l-au câştigat prin Constituţie şi în al doilea rând numai prin votul lor pot să remanieze clasa politică. Este şansa lor ca la viitoarele alegeri legislative să-şi desemneze reprezentanţii în Parlament la modul în care sunt aleşi primarii de localităţi. Referendumul pentru votul uninominal reprezintă momentul decisiv pentru a rupe pisica în două, cum se spune pe româneşte.
Referendumul oferă şansa de a crea o nouă clasă politică pe care şi-o doreşte cetăţeanul, şansa de trimite în Parlament oameni care să lucreze pentru el. Dacă această şansă nu este fructificată, este foarte clar că în viitor cetăţenii nu vor mai putea avea căderea să judece clasa politică şi pe reprezentanţii ei”, a declarat Uricec.
El a menţionat că militanţii PD din organizaţia judeţeană a partidului desfăşoară o campanie susţinută de informare a electoratului sucevean cu privire la importanţa referendumului pentru votul uninominal şi a alegerilor pentru Parlamentul European, exprimându-şi speranţa că prezenţa la vot pe data de 25 noiembrie va fi una care să facă cinste zonei.