Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu, critică demagogia afişată în jurul votului uninominal, subiect care în opinia lui este închis. Tăriceanu a declarat la Suceava că referendumul pentru votul uninominal reprezintă „un capriciu al preşedintelui Traian Băsescu”, apreciind că este inutil, în condiţiile în care Guvernul şi-a asumat răspunderea pe Legea votului uninominal.
„Guvernul a făcut ceea ce este necesar pentru desfăşurarea referendumului în bune condiţii, dar cred că problema votului uninominal este închisă. Ce vreau să vă spun este că există multă demagogie pe acest subiect.
Reforma clasei politice nu se face prin schimbarea sistemului electoral. Pentru că tot aceiaşi oameni care sunt acum în politică vor participa şi la viitoarele alegeri. Reforma e un proces de durată, o selecţie a unor alte elite. Se vor schimba garniturile care au apărut după revoluţie, după căderea comunismului, dar asta ia timp”, a declarat Tăriceanu, care a ţinut să precizeze că nu este împotriva votului uninominal.
Votul uninominal însă, a spus liderul PNL, trebuie să respecte voinţa electoratului.
„Nu putem ca practic jumătate din voturile electoratului să se piardă şi acest electorat să nu fie reprezentat. Acesta este motivul pentru care am făcut o anumită propunere pentru votul uninominal.
Chiar şi în Franţa, unde se merge pe vot uninominal în scrutin majoritar în două tururi, încep discuţiile pentru renunţarea la acest sistem, pentru că el este extrem de păgubos. Din acest punct de vedere, într-o Europă modernă în care drepturile individului şi ale minorităţilor reprezintă un bun câştigat extraordinar şi se luptă pentru păstrarea lui, nu e normal ca noi, o ţară nou intrată, să spunem nu ne interesează punctele de vedere minoritare sau minorităţile. Acest lucru nu este normal şi din acest punct de vedere nu am nici cel mai mic motiv de a ezita că un sistem de vot uninominal trebuie să respecte voinţa electoratului”, a conchis Tăriceanu.