O femeie din comuna Suceviţa este cercetată de Poliţie, fiind suspectă că a trimis la furat o minoră în vârstă de numai 13 ani.
Toată povestea a ieşit la iveală în urmă cu două zile, după ce femeia cu pricina a fost dusă de poliţişti la detectorul de minciuni. Deşi se jura că nu are nici o legătură cu furtul petrecut pe data de 9 august a.c., din casa Virginiei I., atunci când s-au furat nu mai puţin de 1600 de lei şi mai multe bunuri alimentare, Mihaela B., în vârstă de 32 de ani, a fost prinsă cu minciuna la întrebarea: „Banii care au fost furaţi, i-ai luat tu?”.
În cele din urmă, femeia a recunoscut că furtul a fost comis de către o minoră din aceeaşi comună. Mihaela B. a spus şi că a primit o parte din banii furaţi de la minora cu pricina, în contul unei datorii mai vechi. Totuşi, anchetatorii bănuiesc că hoaţa fără buletin a fost trimisă la furat chiar de Mihaela B..
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc fapta.