Liberalii au făcut un apel public către deputatul PLD Dumitru Pardău de a se reîntoarce „acasă”. Apelul a fost lansat de preşedintele organizaţiei judeţene a PNL, Ion Lungu, care a constatat că Pardău se află „pe un drum rău” şi că traversează „o perioadă de rătăcire”. Lungu îi aşteaptă la matcă şi pe ceilalţi foşti liberali, „care au lăsat loc de bună ziua”.
„Apelul l-am făcut pentru domnul Pardău, un apel foarte sincer că îl aşteptăm acasă. E o perioadă de rătăcire, dar eu sunt convins că el este pe un drum rău şi singura şansă este să se întoarcă înapoi la PNL, un partid cu vechime, cu istorie, cu tradiţie, cu ideologie, un partid care a făcut România modernă, care a adus independenţa ţării în 1877, a făcut România mare la 1 decembrie 1918 şi, nu în ultimul rând, a dus România în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Liberalii au modernizat o dată România şi acum modernizează a doua oară România. Nu putem să comparăm PNL cu PLD, că aud nişte zvonuri că o să ne ducem noi, cei de la PNL, la PLD, lucru absurd şi imposibil”, a declarat Lungu.
Vicepreşedintele PNL Suceava, Mihai Aurel Steiciuc, a făcut un apel special şi pentru deputatul PLD Romică Andreica de a reveni la PNL, afirmând că atâta timp cât a fost la PNL „era un om normal”, iar de când a trecut la PLD „spune numai prostioare”. „Vrem să-l aducem înapoi, vrem să-l aducem pe drumul cel bun, unde îşi va reveni”, a spus Steiciuc.
Liberalii au făcut aceste apeluri numai către foştii PNL-işti care acum sunt în structurile PLD Suceava, nu şi către senatorul Gheorghe Flutur, care reprezintă partidul la nivel central. Legat de Flutur, liberalii suceveni au ţinut să demonteze zvonurile potrivit cărora toate realizările din judeţ sunt legate de numele acestuia.
„Am văzut articole în care se încearcă să se inducă ideea că toate realizările din teritoriu sunt legate de domnul Flutur. Eu nu vreau să intru într-o polemică cu domnul Flutur. Am fost colegi, prieteni, dar astăzi este pe un drum greşit”, a precizat Lungu.
Ion Lungu a arătat că în acest an judeţul Suceava a primit pentru învăţământ de la Guvernul Tăriceanu nu mai puţin de 800 de miliarde de lei vechi, în timp ce anul trecut, pe vremea când Flutur deţinea funcţia de ministru al agriculturii, a primit puţin peste 200 de miliarde de lei.
„Nu ne propunem să intrăm într-o polemică cu PLD, cu domnul Flutur, dar trebuie să spunem lucrurilor pe nume, iar aceste tertipuri ieftine de a trage foloase nu sunt corecte. Trebuie să fim fairplay şi în politică”, menţionat Lungu.
El şi-a exprimat scepticismul în legătură cu viitorul PLD, partid care în opinia lui nu va trece pragul de 5% la alegerile europarlamentare.
„Aici, în municipiul Suceava, avem o stradă care se cheamă Fundătura. Trebuie să spunem cu sinceritate că PLD, din punctul nostru de vedere, astăzi este pe strada Fundătura. Aşadar, singura şansă pentru foştii noştri colegi şi prieteni este să se întoarcă la PNL”, a conchis Lungu.