Zeci de tineri din municipiul Suceava vor afla astăzi care sunt parcelele de teren pe care îşi vor putea construi locuinţe, începând de anul viitor.
Viceprimarul Sucevei, Angela Zarojanu, a precizat că astăzi, la ora 11.00, în sala de şedinţe a Consiliului Local va avea loc tragerea la sorţi a parcelelor ce vor fi repartizate tinerilor care au depus dosare la legea 15/2003.
“Tinerii care au obţinut cele mai mari punctaje în urma dosarelor depuse au fost anunţaţi să vină la Primărie pentru a participa la tragerea la sorţi a celor 27 de terenuri disponibile. Următoarea etapă va fi cea de marcare cadastrală a parcelei fiecăruia, încât ei să se poată ocupa în iarnă de realizarea proiectelor de casă şi obţinerea autorizaţiilor necesare”, a declarat Angela Zarojanu.
Aceasta este cea de-a treia etapă de repartizare de terenuri gratuite pentru tinerii din municipiul Suceava, în care, pentru cele 27 de locuri disponibile pe Dealul Mănăstirii, în spatele staţiei Peco, au fost depuse 95 de dosare.
Prima etapă a avut loc în 2005, când au fost repartizate aproximativ 150 de parcele de teren pe DN 29, o bună parte din casele celui mai nou cartier al Sucevei - cartierul Tinereţiii, fiind deja în curs de realizare.