Situaţia de la nivelul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Suceava, unde, din cauza absenţei de la serviciu, din motive de boală, a personalului specializat, şoferii sunt trimişi singuri la solicitări, lăsând sub semnul întrebării viaţa persoanei pentru care s-a făcut apelul, a intrat în atenţia Casei de Asigurări de Sănătate (CAS).
Preşedintele director general al instituţiei, dr. Cristina Iordăchel, a anunţat că a adus în discuţie posibilitatea înfiinţării unei comisii de control mixte, care să analizeze legalitatea concediilor medicale acordate angajaţilor.
Sursa citată a spus că, în momentul de faţă, CAS derulează o acţiune de control la SJA care, în contextul dat, se va extinde şi pentru serviciile prestate la tipul de asistenţă - transport asistat al pacienţilor - ce au fost decontate.
Iordăchel a explicat că, în cazul în care există suspiciuni asupra unui concediu medical, CAS trebuie sesizată din prima zi a derulării acelui concediu pentru a putea realiza şi un control faptic, nu numai scriptic, şi a sugerat managerului Daniel Martiniuc să propună înfiinţarea unei comisii mixte de control, care să verifice imediat în ce măsură se confirmă sau nu suspiciunile.
În septembrie, cele mai multe concedii medicale
Până la începutul lui octombrie, SJA, care are aproximativ 280 de angajaţi, a depus la CAS Suceava 178 de concedii medicale. Numărul cel mai mare de zile de concediu de boală a fost înregistrat în septembrie, şi anume 310 zile pentru 34 de angajaţi. De remarcat că, până în prezent, CAS a plătit Serviciului Judeţean de Ambulanţă pentru concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate suma de 22.721 lei, dar nu a primit nici o solicitare de verificare a concediilor medicale acordate angajaţilor.
Conform Contractului cadru şi Normelor metodologice de aplicare a Contractului cadru, CAS Suceava decontează acestei unităţi următoarele tipuri de transport: transport medical asistat al pacienţilor care în baza Legii nr. 95/2006 se face cu medic sau asistent; transport sanitar, respectiv transport de sânge şi derivate, ţesuturi şi organe, transportul medicului dus-întors în vederea constatării unui deces, transportul echipajului de consultaţii de urgenţă la domiciliu; transport sanitar neasistat al pacienţilor, adică transportul dus-întors al copiilor dializaţi cu vârsta cuprinsă între 0 şi 18 ani care necesită dializă în unităţile sanitare situate în alte judeţe decât cel de domiciliu, externarea bolnavilor cu fracturi ale membrelor inferioare imobilizate în aparate gipsate, ale centurii pelviene, coloanei vertebrale, bolnavi cu deficit motor neurologic major, transportul de la şi până la domiciliu al bolnavilor cu talasemie majoră în vederea efectuării transfuziei.
În condiţiile în care o parte din solicitări au fost rezolvate doar cu şoferul, iar în necunoştinţă de cauză CAS a decontat servicii de transport medical asistat, dr. Cristina Iordăchel declară că intenţionează să ceară o notă explicativă managerului SJA Suceava cu privire la realitatea efectuării acestor servicii.