Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PD, Florin Olaru a solicitat autorităţilor locale şi judeţene să ia măsuri urgente pentru reabilitarea şoselei de centură a Sucevei, care face transferul vehiculelor de mare tonaj ce au ca destinaţie nordul sau vestul judeţului. Olaru a cerut intervenţia rapidă pentru că situaţia în zona podului de cale ferată de la Şcheia devine pe zi ce trece tot mai acută. „Când au de gând să se pună în mişcare autorităţile? Când coada de autovehicule va ajunge până în faţa Spitalului Judeţean Suceava? Poate până la urmă şoferii înţeleg situaţia, dar ce ne facem atunci când trebuie intervenit, când sunt cazuri de urgenţă?”, a întrebat retoric preşedintele PD Suceava.
Florin Olaru este nemulţumit de faptul că starea foarte proastă a şoselei de centură aduce grave prejudicii agenţilor economici care au sediile în zona Şcheia sau care se aprovizionează zilnic din en-gros-urile de aici.
Acesta şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la capacitatea autorităţilor de a gestiona problema, în condiţiile în care „o vară întreagă” nu s-a putut arunca o roabă de asfalt în găurile din şosea şi nu s-a încercat minimalizarea riscurilor de accidente.
„Îmi exprim îngrijorarea că o vară întreagă, ştiind importanţa nodului de trafic, nu s-au putut interveni. Chiar nu era posibil un minim de efort? Eu ştiu că autorităţile sunt obligate să ofere siguranţă celor care folosesc infrastructura rutieră, pentru asta au fost alese şi pentru asta sunt plătite din banul public. Ar fi cazul ca măcar până în primăvară să se apeleze la specialişti care să dea soluţiile pentru fluidizarea traficului în acea zonă”, a mai spus Olaru.
(14 nov 2007, 16:02:30