Primăria Panaci a fost amendată de comisarii de mediu suceveni cu 15.000 de lei în urma unui control efectuat pe raza comunei. Echipa de control din cadrul Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu a constatat prezenţa unor depozite necontrolate de deşeuri menajere şi reciclabile pe ambele maluri ale pârâului Mihăileţ, în zona satului Coverca, din comuna Panaci.
Autorităţilor locale li s-a impus un termen de 5 zile pentru reglementarea situaţiei constatate de echipa de control, prin curăţarea albiei. În ciuda faptului că autorităţile locale din comuna Panaci au organizat un serviciu de salubrizare, deşeurile menajere fiind transportate la groapa de gunoi din Şaru Dornei, localnicii nu au renunţat la obiceiul de a arunca gunoiul la râpă.
Nici serviciul de colectare selectivă a deşeurilor reciclabile nu este complet organizat în comuna Panaci, comisarii de mediu fiind nevoiţi să impună ca măsură valorificarea grămezilor de peturi adunate în punctul special amenajat din spatele sediului primăriei.