Circa 1000 de oameni au participat joi după amiază la Casa de Cultură din Vatra Dornei la adunarea populară organizată de Partidul Democrat (PD) pentru promovarea candidaţilor la alegerile pentru Parlamentul European, şi în mod deosebit a candidatului sucevean Florin Alexandru Hrebenciuc.
De buna desfăşurare a evenimentului s-au ocupat cei din organizaţia locală Vatra Dornei a PD, în frunte cu Sabin Adrian Drăgan- preşedintele executiv al organizaţiei judeţene a partidului, Ioan Agapi şi Gheorghe Buzilă. Au fost prezenţi liderul judeţean al democraţilor, Eugen Constantin Uricec, şi senatorul Constantin Gheorghe.
Atmosfera a fost încălzită de cântecele cunoscutei interprete de muzică populară Irina Loghin, de Ansamblul de dansatori "Doina Dorului" din Vatra Dornei, dar şi de discursul candidatului Florin Alexandru Hrebenciuc.
El a arătat că în 2004, „miniştrii Partidului Democrat au promis că vom intra în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007 şi s-au ţinut de cuvânt”. „În tot acest an am plătit angajamentele către Uniunea Europeană fără să primim nimic”, a spus Hrebenciuc, care a menţionat că satele româneşti arată ca acum 50 de ani, iar oraşele se refac foarte încet cu bani împrumutaţi, „cu toate că am fi putut reface întreaga Românie din temelii cu fonduri gratuite”.
Candidatul PD a arătat că cel mai mare partid din Europa este Partidul Popular European, care este reprezentat în România de către PD, şi că în Parlamentul European, europarlamentarii celor două partide formează acelaşi grup, cu cel mai greu cuvânt de spus când se împart fondurile europene, când se stabilesc strategiile uniunii pe toate domeniile.
„De aceea putem obţine mai mult dacă trimitem acolo reprezentanţii PD. Am muncit ca să intrăm în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, vom munci ca să schimbăm satele şi oraşele României. Vă amintiţi ce-a spus preşedintele Traian Băsescu la referendumul din mai? Ne-a promis că, într-un an şi jumătate, adică până la alegerile parlamentare, vom schimba împreună clasa politică. Acum vrea să se ţină de cuvânt. Ne cheamă la vot, pe 25 noiembrie, să schimbăm sistemul. Să nu mai votăm liste, cu oameni pe care nu-i cunoaştem, ci nume, care aparţin unor oameni din apropierea noastră. Oameni pe care să-i vedem în carne şi oase, nu la televizor”, a mai spus Hrebenciuc.