Trăsniţi în UE. Un tânăr de 29 de ani din Dorneşti a depus o cerere cel puţin bizară. Cornel Cernoschi a solicitat în instanţă să-i fie reconstituit dreptul de proprietate asupra provinciei istorice Moldova. În presa centrală, bărbatul şi-a motivat cererea prin faptul că este urmaşul lui Ştefan cel Mare.
„Am făcut această acţiune pentru că eu m-am născut tot în Bucovina şi sunt rudă de-a suta spiţă grad de rudenie cu domnitorul”, le-a spus Cornel Cernoschi ziariştilor bucureşteni.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti i-au acceptat cererea neobişnuită, numai că i-au cerut să precizeze la termenul următor care este valoarea Moldovei, pentru a achita taxa de timbru.
Suceveanul este convins că va avea câştig de cauză, motiv pentru care şi-a făcut şi planuri de viitor. Potrivit lui Cernoschi, capitala Moldovei va fi la Iaşi sau la Suceava, iar el se va implica în administraţie şi va „impune legile lui Dumnezeu”. Suceveanul se va lupta în instanţă cu cele mai importante instituţii ale statului român, respectiv Preşedinţie, Senat şi Camera Deputaţilor. Mai mult, Cornel Cernoschi consideră că trebuia să fie preşedintele României, iar pentru a fi mai aproape de problemele vitale ale ţării s-a mutat din Dorneşti la Bucureşti.
„Dacă la referendumul din 19 mai, 60% dintre persoane nu au votat şi eu sunt cel care, oficial, reprezintă persoanele care nu votează, rezultă că eu sunt preşedintele României”, a declarat Cornel Cernoschi, care este şi preşedintele partidului Uniunea Persoanelor care nu votează din România.
Şi în Dorneşti, tânărul este cunoscut ca un cal breaz. La alegerile din 2004 a candidat pentru funcţia de primar din partea PNG-ului. Nu a fost votat nici de neamuri, după cum spun sătenii, aşa că funcţia de primar în Dorneşti a rămas doar un vis.
( 9 nov 2007, 12:51:19