Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Autorităţile sucevene se aşteaptă ca sute de persoane din judeţ să fie repatriate din Italia, cei mai mulţi dintre ei ţigani. De aici şi temerea că numărul faptelor antisociale va creşte odată cu revenirea acasă a membrilor acestei etnii. Este un ou fierbinte de care toată lumea vrea să scape, preferând să asiste de la distanţă la viaţa unei comunităţi, care vrem, nu vrem trăieşte printre noi. Marginalizaţi şi arătaţi cu degetul ori de câte ori se întâmplă vreun eveniment negativ în care sunt implicaţi, ţiganii vor continua să fie mult timp de acum încolo o problemă spinoasă a societăţii. Şansele ca lucrurile să se schimbe în bine sunt practic nule, lipsa unor programe concrete de reintegrare a lor în societatea zilelor noastre făcând imposibil orice progres.
Mironu, satul care a exportat, probabil, cei mai mulţi ţigani dintr-o singură comunitate din cele existente în judeţul Suceava, se pregăteşte să-şi primească înapoi fiii rătăcitori. Teama de viitor şi nemulţumirea faţă de cele petrecute în Italia este subiect de discuţie permanent între cei rămaşi acasă.
Nicolae Romulus Mailat, ţiganul care a omorât-o la Roma pe italianca Giovanna Reggiana, este văzut ca un paria.
„Nici măcar nu e ţigan, e ungur”, a declarat Ilie Plaiu, unul dintre ţiganii din Mironu. Tocmai şi-a trimis în Italia, la Foggia, băiatul, fata şi ginerele.
„Dacă ştiam ce o să se întâmple nu-i mai lăsam să plece. Băieţii s-au dus la cântat, cu acordeoanele, iar fata a mers şi ea cu ei”, a explicat Ilie Plaiu scopul „vizitei” în Italia a rudelor sale.
Nici lui Măzărel Plaiu reacţia autorităţilor italiene nu i-a căzut prea bine. Drumurile în Cizmă şi viaţa bună de acolo vor deveni doar amintiri. Poveşti pe care Măzărel şi ai lui nu le pot uita vreodată. „Mergeam cu copiii pe plajă şi era tare bine. Aveam burţile pline, dar acum o să stăm flămânzi. În loc de Italia vom merge la Constanţa să cântăm şi să facem un bănuţ”, s-a confesat Măzărel Plaiu.
„Valţurile” şi serenadele cântate la colţ de stradă în Italia se vor auzi de acum încolo doar pe uliţele din Mironu. Într-o comunitate în care aproape jumătate din cei 1.500 de oameni trăiesc de pe urma talentului nativ de muzicanţi, repatrierea forţată din Peninsulă va fi o problemă majoră.
Petrică Plaiu, un alt muzicant din Mironu, o sintetizează cum ştie el mai bine: „Eu cânt de la 8 ani, iar cei 8 copii ai mei cântă cu toţii la instrumente. După Revoluţie nu am mai fost chemaţi la nunţi şi botezuri pentru că a ieşit aparatura. Unii am mers în Italia şi am câştigat un ban cinstit. Acum nu se mai poate nici acolo. Aici vom muri de foame, că Guvernul nu ne-a dat spaţiu de muncă”.
Din autocarele care-i vor aduce din Italia, ţiganii vor coborî direct în glodul de pe uliţele din Mironu, acolo unde toamna înmoaie asfaltul astfel încât cizmele de cauciuc sunt indispensabile.
Ignoraţi până şi de ai lor, ţiganii din Mironu nu-şi cunosc nici măcar limba
Lăsaţi să-şi ducă viaţa în mizerie, ţiganii din Mironu par uitaţi de toată lumea. Nici măcar ai lor, şefii de la judeţ sau de la Bucureşti, nu-i prea bagă în seamă. O spun chiar ei, şi recunosc că mulţi nici măcar nu s-au declarat ţigani la recensământ.
„Pe la noi trece cineva cel mult o dată pe an. În rest nu suntem băgaţi în seamă de nimeni. Le-am cerut să ne dea un sediu să avem unde ne întâlni, dar ne-am ales numai cu promisiuni. Noi suntem lingurari, dar limba ţigănească nu o ştim”, a fost dezvăluirea şoc a lui Gheorghe Miron, un fel de lider local al comunităţii.
Autoritatea sa este însă contestată de cel puţin jumătate dintre ţiganii din Mironu. Aceştia îl acuză că nu a făcut nimic pentru a le uşura traiul. „El este consilier local, dar nu a vorbit cu primarul să pună balast pe uliţe. Când plouă glodul e cât casa”, s-a plâns unul dintre ţigani.
De partea cealaltă, Gheorghe Miron dă din umeri şi spune că mai mult nu poate. La sugestia noastră scrie câteva rânduri la adresa autorităţilor. „Noi ţigani din Mironu vrem ajutaţi de autorităţi statului nici nu avem altă posibilitate vă rugăm să fim ajutaţi să nu facem prosti”, este semnalul de alarmă tras de Gheorghe Miron.
Chiar dacă a scris cam greu şi cam poticnit aceste rânduri, liderul contestat al ţiganilor din Mironu este o excepţie, cel puţin printre cei trecuţi de o anumită vârstă, pentru care tainele alfabetului sunt încă o enigmă.
Pe jos la şcoală, pentru că şoferul nu vrea să-i ia cu autobuzul
Dacă pentru bătrânii satului şcoala este un lucru care nu-i mai ajută la nimic, copiii ţiganilor merg la cursuri. Primele patru clase le fac în Mironu, în timp ce cursurile gimnaziale se predau la Valea Moldovei, la circa 2 km. Fie că este cald sau frig, trebuie să meargă pe jos. Microbuz şcolar nu există, iar primarul din Valea Moldovei, Constantin Moroşanu, spune că, potrivit legii, nu putea primi în dotare un astfel de mijloc de transport pentru că distanţa care trebuie parcursă de elevi nu este de minim 5 km.
„Este un autobuz care vine în fiecare dimineaţă de la Gura Humorului la Valea Moldovei. Am vorbit cu şoferii să-i ia şi pe copiii ţiganilor. Unul dintre şoferi nu vrea însă cu nici un chip să-i primească în autobuz. Voi încerca să mai am o discuţie cu el şi sper să-l fac să înţeleagă că e vorba de copii, care trebuie ajutaţi, mai ales iarna, când este foarte frig”, a declarat Constantin Moroşanu.
Numărul celor care primesc bani în baza legii venitului minim garantat s-ar putea dubla
Repatrierea ţiganilor plecaţi în Italia le dă fiori autorităţilor din Valea Moldovei. Dacă în acest moment numărul ţiganilor care primesc ajutor social în baza legii venitului minim garantat este de 280, în cel mai scurt timp numărul cererilor pentru acordarea acestui drept s-ar putea dubla.
„Estimăm că va fi o adevărată avalanşă de cereri pentru acordarea venitului minim garantat. Dacă în anii trecuţi o bună parte a locuitorilor din Mironu au renunţat la acest drept, preferând să plece în Italia, unde câştigau chiar şi câte 1.000 de euro pe lună, acum lucrurile vor sta exact invers”, a mărturisit primarul din Valea Moldovei. Acesta recunoaşte însă că acordarea venitului minim garantat nu rezolvă problemele cu care se confruntă această comunitate.
„Noi, ca şi administraţie locală, nu putem face foarte multe pentru ei. În lipsa unor proiecte şi programe serioase nu se va schimba nimic în modul lor de viaţă. Totul se reduce la bani, pe care nu-i avem”, a spus Constantin Moroşanu.
