Indivizii care încearcă să le tragă ţepe sucevenilor creduli prin intermediul unor plicuri fantomă, prin care îi înştiinţează că au câştigat mari premii, şi-au făcut din nou apariţia la Suceava. Un bărbat din municipiul Suceava s-a adresat zilele trecute poliţiei, sesizând că a primit un plic suspect, prin care era înştiinţat că a intrat în posesia unui premiu de 415.000 de euro. Pentru a pune mâna pe marile câştig, omul trebuia să completeze un formular în care, printre altele, să dezvăluie şi numărul unui cont bancar personal. Bărbatul s-a prins imediat că la mijloc este vorba de o înşelătorie şi a sesizat poliţia.
La începutul lunii noiembrie, cel în cauză a găsit în cutia poştală un plic pe care era trecut doar numele său, fără a fi precizat expeditorul, semn că plicul nu a fost transmis prin Poştă ci pur şi simplu plasat în cutie.
Omul era anunţat că este marele câştigător al loteriei „Primitiva” din Spania, urmând a intra în posesia a aproape jumătate de milion de euro. Anunţul era redactat exclusiv în limba română, fiind personalizat pe numele „câştigătorului”. În plic se mai găsea un formular în care acesta era rugat să-şi completeze datele personale, dar şi seria contului bancar. Reprezentanţii aşa zisei loterii au lăsat şi o adresă de email şi un număr de telefon, la care, cel puţin teoretic, pot fi contactaţi. Oamenii legii vor încerca să afle care este mecanismul acestei înşelătorii, mai exact ce ar putea face şarlatanii cu numărul unui cont bancar.
Ţepele prin poştă, la ordinea zilei
Indivizii care încearcă să-i păcălească pe suceveni, strecurându-le în cutia poştală diferite plicuri prin care sunt anunţaţi că au câştigat un premiu, îşi încearcă periodic norocul în Suceava.
Anul trecut, firma Pandora Cosmetics SRL încerca să le ia ochii credulilor prin următorul mesaj. „Desfaceţi acest plic imediat. O să fiţi sigur câştigătorul unui apartament”. Abia după ce citea cu atenţie mormanul de foi din plicul primit, omul afla că poate intra în posesia premiului numai după o tragere la sorţi (care oricum nu s-a organizat niciodată) şi numai dacă comandă cel puţin două produse oferite de respectiva firmă. Cei care au făcut prostia să comande lănţişoarele sau ceasurile oferită de firmă s-au trezit că au dat sute de mii sau milioane de lei vechi pe produse contrafăcute, de cea mai proastă calitate.