Prefectura judeţului Suceava a finalizat soluţionarea unui număr de 291 de dosare depuse la Legea 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate ale acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Subprefectul judeţului Suceava, Alexandru Băişanu, a explicat că până în momentul de faţă au fost depuse 2.041 de dosare prin care se solicită despăgubiri, din care 449 au fost transmise Prefecturii Bucureşti, deoarece moştenitorii refugiaţilor domiciliază în alte judeţe. Subprefectul a spus că din cele 1.576 de dosare rămase în competenţa Prefecturii Suceava, au fost soluţionate 291, din care 42 au fost propuse spre admitere, iar 249 pentru respingere. Alexandru Băişanu a subliniat faptul că până în momentul de faţă doar în cinci cazuri s-a stabilit valoarea despăgubirilor ce ar urma să fie primite de solicitanţi.
„Prefectura Suceava acordă în continuare toată atenţia necesară evaluării dosarelor. Iar fiecare membru al Comisiei judeţene de aplicare a Legii 290 este convins că în spatele acestor documente, în majoritatea covârşitoare a cazurilor, se ascund drame de neînchipuit. Statul român îşi propune astfel să repare în măsura în care se mai poate, cel puţin material, nedreptatea ce s-a consumat în vremuri tulburi ale istoriei”, a spus subprefectul Alexandru Băişanu.