La Muzeul de Istorie din cadrul Complexului Muzeal Bucovina Suceava se deschid mâine, în tandem, la ora 11:00, cea de-a V-a ediţie a Salonului Internaţional de Artă Fotografică „Bucovina - Mileniul III” şi ediţia a III-a a Festivalului Internaţional de Diaporamă Digitală.
Manifestările competiţionale, care se desfăşoară sub înaltul patronaj al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică (FIAP) şi al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFR), sunt organizate sub egida Consiliului Judeţean Suceava de către Complexul Muzeal Bucovina, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale şi Uniunii Artiştilor Fotografi din Bucovina (UAFB).
Ambele manifestări, care oferă un adevărat festin al imaginii, sunt prestigioase, Salonul Internaţional de Artă Fotografică de la Suceava fiind unul din cele 6 saloane cotate cu 5 stele din cele 267 organizate sub patronajul FIAP, iar Festivalul Internaţional de Diaporamă Digitală fiind singurul din România care poartă sigla FIAP.
Au fost atraşi în aceste competiţii un număr de 253 de fotografi, amatori şi profesionişti, cu 1718 lucrări, din 36 de ţări ale lumii, şi 31 de creatori de diaporame.
Premiile au stimulat cu siguranţă participarea: 3 medalii şi 6 menţiuni puse la bătaie de FIAP şi 3 medalii oferite de AAFR.