Publicul sucevean s-a bucurat, marţi seară, de un spectacol de teatru savuros, în care au jucat Maia Morgenstern, care a avut şi rolul de regizor al piesei „Mic şi-al dracu’...”, şi mai tânărul partener de scenă, actorul Vali Roşca, care a realizat coregrafia spectacolului.
O comedie care a adunat aproape 400 de spectatori, oameni care au venit special pentru actriţa Maia Morgenstern. În spectacolul „Mic şi-al dracu” (producător Gheorghe Pătraşcu), Maia Morgenstern a interpretat fără cusur texte semnate de poetul Ion Pribeagu, poet al secolului XX, umorist, care a scris o sumedenie de glume, anecdote, bancuri, într-un mod liber, de multe ori fără perdea, dar fără vulgarităţi.
Partenerul de scenă al Maiei Morgenstern, Valentin (Vali) Roşca, nu a avut nici o replică în spectacol, dar a dansat foarte bine, s-a mişcat „cu talent”, a interacţionat cu spectatorii, într-un cuvânt, a făcut spectacol şi a fost apreciat de public. Glume subtile, pline de rafinament, momente umoristice care aduceau cu scheciurile din anii ‘80, toate au contribuit la realizarea unui spectacol de calitate, apreciat de suceveni şi aplaudat la scenă deschisă.
Preţurile acceptabile (25-30 lei un bilet, în funcţie de aşezarea în sala de spectacol) au făcut ca într-o zi foarte friguroasă lumea să vină la teatru într-un număr mai mare. Este un început bun, având în vedere că, în perioada următoare, vor avea loc mai multe spectacole de calitate pe scena suceveană („Cazacii Zburători” – 10 noiembrie, Concert – Ştefan Hruşcă – 14 noiembrie, „Concert - Tudor Gheorghe - 5 decembrie, Colinde cu Fuego – 7 decembrie, „Crăciun vienez” cu Orchestra Radiodifuziunii din Praga – pe 17 decembrie).
„Cercetarea este foarte importantă şi pentru mine”
Actriţa Maia Morgenstern susţine că toate textele pe care le-a folosit în spectacol de marţi seară îi sunt foarte dragi, „îmi oferă posibilitatea de a readuce în atenţia publicului un poet pe nedrept uitat - Ion Pribeagu. Sunt scheciuri, fabule care transmit emoţie, reprezintă bucurii, căderi, uitări nemeritate”. Ea a mai adăugat că a studiat şi ales cu mare atenţie textele pe care le-a interpretat, deoarece, spune actriţa, „cercetarea este foarte importantă şi pentru mine”.
La sfârşitul spectacolului, Maia Morgenstern şi Valentin Roşca au oferit publicului din primele rânduri mere şi flori, cu unii dintre ei s-au şi îmbrăţişat, în timp ce restul spectatorilor au aplaudat îndelung prestaţia de excepţie a artiştilor.
Mai are nevoie de prezentare...?
Maia Morgenstern s-a născută la Bucureşti, într-o familie evreiască. Ea a studiat la Academia de Teatru şi Film, între 1981 şi 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, până în 1988. A putut fi urmărită pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, dar şi la Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale”. Printre rolurile notabile se numără Lola Lola, din „Îngerul albastru” („der Blaue Engel”), actriţa fiind cunoscută publicului mai ales pentru rolurile din filmele „Balanţa”, „Cel mai iubit dintre pământeni” şi „Patimile lui Hristos”, film american regizat şi finanţat de actorul Mel Gibson, în care rolul Mariei este interpretat de Maia Morgenstern.