Liberal democraţii suceveni fac campanie cu balonul. Este vorba, mai exact, de un balon de culoare portocalie, cu o înălţime de circa 20 de metri, pe care sunt imprimate chipurile liderilor PLD, Theodor Stolojan şi Gheorghe Flutur, şi sloganul „Dacă e Europa, Stolojan să fie”.
Balonul electoral este acum amplasat în faţa Casei de Cultură din municipiul Suceava, însă, potrivit afirmaţiilor şefului staff-ului de campanie al PLD Suceava, deputatul Romică Andreica, el va fi mutat în toate zonele judeţului.
„Este un element de campanie electorală de impact, credem noi, şi inedit în acelaşi timp. Balonul va fi amplasat şi în celelalte oraşe şi municipii din judeţ. În localităţile respective am depus cereri de autorizare la primării, ceea ce înseamnă că nu acţionăm împotriva legii”, a declarat Andreica.
El a ţinut să-şi exprime nemulţumirea faţă de gestul unor adversari politici de a înlătura bannere ale PLD, deşi erau amplasate cu respectarea normelor legale. „Regretăm astfel de manifestări pe care le considerăm incalificabile”, a spus directorul de campanie al PLD Suceava.
Andreica a precizat că PLD îşi continuă campania în forţă la nivelul judeţului, arătând că, la fiecare întâlnire electorală, de la care nu lipsesc liderul judeţean Dumitru Pardău şi preşedintele executiv al partidului la nivel naţional, Gheorghe Flutur, sunt prezente de regulă circa 100 de persoane. „PLD îşi respectă promisiunea de a informa electoratul. Pe lângă problemele europene, informarea cuprinde teme de agricultură şi absorbţie de fonduri”, a conchis Andreica.