Partidul Conservator (PC) va depune o serie de amendamente la Legea bugetului de stat pe anul 2008 care vizează suplimentarea fondurilor pentru un număr de şase localităţi sucevene, a anunţat preşedintele organizaţiei judeţene a PC, Costel Ignătescu.
În total, este vorba de 26,5 miliarde de lei vechi pentru localităţile Drăgoieşti, Putna, Buneşti, Marginea, Ilişeşti şi Horodniceni.
Potrivit liderului PC Suceava, cea mai mare sumă, 12 miliarde de lei vechi, este solicitată pentru comuna Drăgoieşti, în vederea construirii unui Cămin Cultural. Conservatorii mai vor să atragă cinci miliarde de lei pentru comuna Marginea, bani care sunt necesari pentru canalizare şi achiziţionarea unei maşini de pompieri, trei miliarde pentru Buneşti în vederea realizării unei staţii de epurare, 2,5 miliarde de lei vechi pentru comuna Horodniceni pentru reabilitarea drumului din localitate, trei miliarde pentru Putna şi un miliard pentru comuna Ilişeşti.
„Ne preocupă problemele cu care se confruntă comunităţile locale din judeţul nostru şi de aceea încercăm să dăm o mână de ajutor. Vom susţine în Parlament amendamentele care vizează cele şase localităţi sucevene şi cred că nu sunt motive ca ele să nu fie acceptate, deoarece nu cred că cineva s-ar putea opune ca oamenilor să le fie mai bine”, a declarat Costel Ignătescu.