Membrii organizaţiei judeţene PNG-CD Suceava au dat startul la campania electorală pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc în data de 25 noiembrie a.c.. Potrivit preşedintelui PNG Suceava, (şi candidat pentru un loc în Parlamentul European), Dan Chiţu, strategia PNG pentru campanie va fi prezentarea principalelor priorităţi ale viitorilor europarlamentari ai acestei formaţiuni politice.
”Startul campaniei l-am dat în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean al PNG Suceava, întâlnire la care au fost prezente peste 300 de persoane, preşedinţi de organizaţii şi membrii echipei de campanie din întreg judeţul. Şi vreau să subliniez faptul că PNG va duce o campanie neagresivă faţă de celelalte formaţiuni politice. Va fi o campanie menită să apropie alegătorii de Partidul Noua Generaţie”, a declarat Dan Chiţu.
Candidatul PNG – CD Suceava pentru alegerile europarlamentare a subliniat faptul că obiectivele viitorilor reprezentanţi ai acestui partid în Parlamentul European vor fi promovarea unor politici de dezvoltare a satului românesc, sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării fermelor ecologice, susţinerea obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti, menţinerea şi afirmarea identităţii naţionale, religioase şi lingvistice a românilor din ţările Uniunii Europene, dezvoltarea turismului rural în România, precum şi promovarea valorilor creştin-ortodoxe.
”Vrem să explicăm oamenilor care va fi misiunea europeană a PNG. De asemenea, vom avea discuţii cu populaţia din întreg judeţul, pentru a vedea care sunt dorinţele lor, şi ce aşteaptă ei de la viitorii europarlamentari. Iar o parte din ideile şi propunerile lor ni le vom însuşi, spre a fi cunoscute mai departe în Parlamentul European, şi pentru a fi rezolvate. Dar cel mai important, pe toată perioada campaniei electorale vom încerca să îi conştientizăm pe cei care au drept de vot să se prezinte la urne, şi bine-nţeles să voteze cu partidul nostru”, a declarat preşedintele PNG – CD Suceava.
Dan Chiţu a mai explicat că, în momentul de faţă, PNG Suceava are constituite filiale la nivelul tuturor localităţilor din judeţ, precum şi organizaţii aferente fiecărei secţii de votare.
„Sperăm să fie o campanie curată, fără incidente şi încălcări ale legii”, a încheiat preşedintele PNG Suceava.
"