Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Dodo (Doru) Popovici, care “consumă” la “Monitorul” nostru “Fotbal pe pâine”, are-o dambla. De fapt are el mai multe, dar aceasta este…jubiliară. Împlineşte în curând jumătate de secol de când pescuieşte. Un motiv pentru care nu concepe ca în fiecare vară să nu poposească pentru câteva zile în Delta Dunării. Renunţă la orice pentru un sejur petrecut pe malul apei, cu tot calabalâcul de rigoare.
Aşadar “microbul”, cum spune el, i-a fost “inoculat în anul 1958”, în oraşul natal, Câmpina, pe când avea aproape…5 ani. Au mai trebuit să treacă încă doi până când a ajuns pentru prima oară în Deltă. Culmea, nu cu un pescar, nu cu tata, ci cu mama, care l-a luat cu ea într-un concediu, în care tatăl său nu a putut să vină.
De atunci a început aventura; a dormit pentru prima dată la bordul unui ponton ancorat în Sulina, unde a şi pescuit primii săi “somotei”, care, la cei circa 7- 800 de grame, i se păreau la vremea aceea “enormi”.
Toţi anii ’60 şi-a petrecut vacanţele la Sulina unde, “la buza malului Dunării”, puteai să prinzi pe-atunci câte 40-50 de “somotei” pe zi “cu orice trestie”. Acolo Dodo şi-a “făcut mâna”, iar mai apoi, la Farul Vechi, prindea deja peşti de 4-5 kg bucata.
Cu mic cu mare, în Deltă
În familia lui Dodo Popovici, toţi sunt “atinşi” (adică toţi ai casei, soţia Sanda şi cei doi băieţi, Radu şi Tudor), de pasiunea pescuitului.
“Pregătirea unui concediu în Deltă - spune el - nu diferă de pregătirea unei ieşiri de week-end pe Prut. Indiferent că mă duc pentru o zi sau două la Sadoveni, sau mă duc în Deltă pentru 7 sau 10 zile, bagajul este acelaşi.
Asta înseamnă: butelia de aragaz, cu care nu braconez, ci la care facem mămăligi, ceaiuri şi cafele, vreo 15-20 de beţe de pescuit, telescoape, lansete, <pliciuri>, care, în arguol meseriei, înseamnă un băţ cu firul legat direct de vârf, cu care prindem peştii mici cu care dăm la ăia mari, apă minerală, ulei, conserve, ouă, telemea, umbrele, câinele Ringo, labradorul de care suntem nedespărţiţi de câţiva ani încoace, fel de fel de lanterne cu fel de fel de baterii şi, în fine, mulţi bani, pentru că fie că stai la hotel, ori pe malul Dunării şi dormi în maşina ta sau în cort, cheltuiala este cam aceaşi”.
Astfel echipată, toată familia se urcă în propriul microbuz (unul de culoarea…bostanului) şi porneşte la drum.
„Farmecul aşteptării”
Deplasarea cu maşina este pentru Dodo una dintre plăcerile zilelor de concediu, la fel ca şi dormitul pe malul apei, într-unul din fotoliile pe care le ia cu el întotdeauna când merge într-o campanie de pescuit. “Dormitul pe mal - spune el - este o adevărată plăcere, ca şi pescuitul de noapte, care are un farmec inegalabil, mai ales după ce ai băut un gât de votcă, sau ai sorbit o doză de bere”. Noaptea în Deltă este noaptea “la un pahar lung de vorbă şi un pachet de ţăgări, cu ochii şi urechile aţintite spre undiţe”.
Din păcate peştele s-a împuţinat în ultimul timp, iar una dintre cauze este braconajul.
Aşa cum spune el cu obidă, “se braconează cu toate mijloacele posibile şi imposibile”. “Braconajul cu curent electric - spune Dodo - este de mult uitat; s-a trecut la metode mult mai sofisticate, începând cu sonarul, care reperează peştii care sunt apoi găsiţi la punct fix, cu butelia de aragaz în barcă şi cu un furtun lung, legat cu un plumb la capăt, care se lasă pe fundul apei de unde apoi <izvorăsc> la suprafaţă zeci de peşti, mari şi foarte mari. Este deja o metodă generalizată, ca şi cea la care se foloseşte bateria de la maşină”.
“Vremurile când muşcau noaptea crapii sau somnii cei mari sunt de mult apuse - oftează el cu nostalgie - dar rămâne farmecul aşteptării şi al poveştilor la lumina lanternei sau a laserului, care ţine mai mult şi care te ajută să vezi la care băţ a muşcat totuşi peştele”.
„Ţânţarii, parte din joc”
Pescuitul de noapte a fost interzis în România până anul trecut.
“Printr-o lege absolut tâmpită - accentuează Dodo - datând de pe vremea lui Gheorghiu-Dej, pescuitul de noaptea era interzis, deşi există specii de peşti nocturni. Prin această lege, care de fapt n-a fost făcută spre protejarea speciilor nocturne, ci pentru favorizarea braconierilor, care întotdeauna au fost mână în mână cu oficialităţile şi cu poliţia, erau protejaţi braconierii de ochii indiscreţi ai pescarilor cinstiţi. Niciodată n-am văzut, în 50 de ani de pescuit, vreun braconier prins asupra faptei, dar eu am fost amendat de câteva ori, cu sculele reţinute, cu scandalul de rigoare, cu miliţie, cu poliţie, cu AJVPS, cu tot ce vrei, pentru simplul motiv că stăteam noaptea pe un fotoliu având un băţ aruncat în apă, în timp ce alţii trăgeau setci de kilometri, sau introduceau electrozi şi butelii în apă”.
Aşadar, sunt şi o serie de neplăceri la pescuit dar care nu-l descurajează pe Dodo. Ţânţarii nici măcar nu mai intră în categoria neplăcerilor. Ei fac parte, aşa cum spune el, “din regula jocului”.
“Cine se duce în Deltă trebuie să ştie de la bun început că ţânţarii fac parte din mediu; poţi foarte bine să-i ignori, sau poţi să te ungi cu fel de fel de loţiuni şi creme”.
Anul trecut, Dodo şi-a comandat prin poştă ultima găselniţă în materie de alungat ţânţari: un aparat cu ultrasunete, care se atârnă la gât, dar căruia, aşa cum a mărturisit, nu i-a descoperit încă eficienţa, pentru că ţânţarii l-au pişcat la fel de bine ca şi atunci când nu l-a avut.
Somn de 16, crap de 14
Acolo, pe mal, Dodo nu mănâncă niciodată peşte. Mănâncă orice altceva, dar peşte nu. Peştii mari sunt curăţaţi şi puşi la congelat, cei mici sunt aruncaţi înapoi în apă. Dar nu numai cei mici. Pentru că sunt permise zilnic doar câte 5 kg de fiecare pescar, a eliberat şi peşti mari. A dat drumul unora pe care alţii, cu siguranţă, i-ar fi reţinut; e drept că în ziua în care a aruncat în apă un crap de 5 kg, tocmai îl prinsese pe cel de…14 kile.
Recordurile sale au fost, la crap, 9 kg în anul 1986 şi apoi 14 kg în 2003, dar a prins şi somn de 16 kg, ştiucă de 5,2 kg, şalău şi plătică de 4,8 kg.
Dar s-a-ntâmplat de multe ori să nu prindă nimic. Câteodată, la un pescuit de week-end, durează mai mult desfăcutul şi strânsul beţelor, decât pescuitul în sine şi se întâmplă frecvent să nu se clintească nici un băţ pe parcursul celor două zile.
“Am stat pe malul apei - spune Dodo - şi câte-o săptămână fără să avem vreo muşcătură”. Şi-atunci? Să renunţe la pescuit? Niciodată! „Totdeauna - adaugă el - te duci cu speranţă şi pleci de la premisa că, de data asta, îţi vei bate recordul”.
Cu toate acestea, Dodo nu agreează competiţiile de pescuit. Se consideră un „pescar pasionat, cu pasiune poate mult peste medie şi cu posibilităţi materiale...submedii”. „Pentru competiţie, pentru performanţă îţi trebuie scule nu glumă. Numai o singură undiţă valorează cât toate beţele şi mulinetele mele”.
Cu televizorul pe malul Prutului
Dodo recunoaşte că are trei mari nebunii: fotbalul (sportul în general, dar în principal fotbalul), rock’n’roll-ul şi pescuitul, dar e destul de greu să stabilească o ordine.
„Totuşi - spune el - dacă ar fi să aleg, dacă la aceeaşi oră se desfăşoară finala campionatului mondial de fotbal, dar are loc şi un concert, să spunem, Eric Clapton, am să mă duc să-l văd pe Eric Clapton, pentru că ştiu că finala de fotbal poate fi ascultată şi la radio, sau o văd şi a doua zi înregistrată, pe când concertul nu se înregistrează şi este un eveniment irepetabil. În această ordine a priorităţilor, de regulă, renunţ la pescuit. Dacă şi pescuitul era planificat la ora concertului, mă duc la concert, iar dacă era planificat la ora meciului, mă uit la fotbal. Mi s-a-ntâmplat însă, frecvent, să le pot combina, adică să-mi car televizorul cu mine pe mal, aşa cum am făcut în câteva rânduri pe Prut, unde-am văzut părţi bune din campionatele mondiale din 1998 şi 2002. Dar, dacă trebuie neapărat să-mi ierarhizez nebuniile, atunci ordinea priorităţilor ar fi muzica, fotbalul şi abia la urmă pescuitul”.
„Tapaj” cu...ciorbă de burtă
Acum, la urmă, dacă vreţi să vă învăţ cum să-l „tapaţi” pe Dodo, uraţi-i „baftă” când vedeţi că se pregăteşte să meargă la pescuit. Mi-a mărturisit că un amic (nu spui cine, persoană importantă) îşi făcuse obiceiul să-i adreseze această urare, care taie avântul pescarilor, în gura mare, când îl zărea precipitându-se spre iazul de la Bosanci. Şi-atunci Dodo, care a depăşit etapa supărărilor mărunte (dar se pare că nu şi pe cea a superstiţiilor pescăreşti) se întorcea din drum şi... îşi invita prietenul la o ciorbă, nu de peşte, că nu se găseşte în locantele sucevene, ci de burtă.
"
