Programul de reparaţii stradale pentru anul 2007, în municipiul Suceava, va fi încheiat săptămâna aceasta, odată cu asfaltarea străzii Mirăuţi. Conducerea Primăriei Suceava a precizat că odată cu scăderea temperaturilor exterioare, lucrările de asfaltare stradală nu vor mai fi posibile.
“Din fericire, vremea încă ne mai permite să respectăm programul de lucrări stradale stabilit în cursul anului. Săptămâna aceasta vom mai face şi strada Mirăuţi, pentru care au fost deja alocaţi bani din bugetul local, iar după aceea vom mai interveni doar punctual, acolo unde sunt situaţii deosebite, iar reparaţiile stradale vor fi făcute în principal cu pavele”, a declarat viceprimarul Sucevei, Angela Zarojanu.
Pentru modernizarea străzii Mirăuţi, lăsată în paragină de zeci de ani, este necesară turnarea unui covor asfaltic pe o suprafaţă de 593 de metri pătraţi şi reabilitarea a 1.180 de metri pătraţi de trotuar. În plus, vor mai fi executate lucrări de ridicare a capacelor de canal şi de montare a bordurilor. Lucrările de modernizare a străzii Mirăuţi, care este asfaltată pentru prima dată, deşi este situată chiar în centrul Sucevei, vor costa aproximativ 600.000 de lei (6 miliarde de lei vechi).
"