Cea de-a XXVII -a ediţie a Festivalului Naţional de Film şi Diaporamă „Toamnă la Voroneţ”, care şi-a deschis oficial porţile ieri la Gura Humorului, dar care, prin vernisajul primului Salon Internaţional de Fotografie, găzduit doar pentru o singură zi sub zidurile azurii ale Voroneţului, şi-a făcut deja anunţul ca manifestare autumnală, se înscrie în aceste zile în topul activităţilor culturale din zonă.
Festivalul, care se desfăşoară în intervalul 29-31 octombrie a.c., aliniază la startul competiţional un număr de 15 concurenţi, cu 17 diaporame, şi 19 autori, realizatori a 21 de filme. Juriul pentru secţiunea de diaporamă este alcătuit din Mircea Albu (Cluj) - preşedinte, membri Dan Burleanu (Timişoara) şi Marcel Baciu (Sibiu) şi, pentru secţiunea film, Copel Moscu (Bucureşti) - preşedinte, membri Cătălin Apostol, Mircea Bunescu (Bucureşti) şi Marius Rogojinschi (Botoşani).
"