Strada Victoriei din cartierul sucevean Obcini va fi închisă traficului rutier timp de două zile. Restricţionarea se va face începând de astăzi, de la ora 7.00, şi până mâine seară, la ora 19.00.
Potrivit responsabilului cu lucrările la reţeaua de termoficare, din cadrul Primăriei Suceava, Valentin Marchitan, decizia de închidere a străzii Victoriei a fost luată pentru ca echipele care lucrează în zonă să poată efectua două traversări ale acestei artere. Deşi este vorba despre o stradă cu o lungime considerabilă, măsura nu îi va afecta foarte mult pe cei care doresc să circule astăzi şi mâine prin această zonă datorită străzilor colaterale acestei artere, care vor putea prelua traficul.
"