„Avem cea mai puternică echipă pentru aceste alegeri europarlamentare, pe care, cu siguranţă, le vom câştiga”. Acesta a fost mesajul transmis, ieri, de preşedintele PNL Suceava, Ion Lungu, liberalilor din întreg judeţul, prezenţi la şedinţa Delegaţiei Permanente a organizaţiei judeţene, care a marcat startul campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare din toamna acestui an. După o primă parte a discuţiilor, în care liderii PNL Suceava au transmis mesajele de campanie ale acestei formaţiuni politice, liberalii suceveni şi-au prezentat, în mod oficial, echipa care se va ocupa de desfăşurarea acţiunilor politice premergătoare alegerilor, precum şi candidatul organizaţiei judeţene, profesorul universitar Aurel Burciu.
Burciu: „PNL are toate şansele să câştige alegerile europarlamentare în judeţul Suceava”
În aplauzele celor câteva sute de liberali prezenţi, Aurel Burciu a fost întâmpinat, pe scenă, de o fetiţă, care i-a dăruit un buchet de flori în culorile liberalilor, precum şi un steguleţ cu însemnele Uniunii Europene şi cu mesajele de campanie ale PNL.
În discursul său, Aurel Burciu a subliniat faptul că, în contextul actual, PNL are şansa ca, în judeţul Suceava, să obţină cel mai important scor electoral. „Ceea ce a făcut în toţi aceşti ani Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu a determinat creşterea economică a României, rezultat de care se bucură toţi românii. Din acest motiv, trebuie ca în această campanie să discutăm cu oamenii şi să le facem cunoscute toate aceste realizări. Avem o echipă de candidaţi cu personalităţi puternice, plecând de la primii pe listă, Renate Weber, Daniel Deianu, şi până la ultimul de pe listă, Bogdan Olteanu. Sunt încântat că fac parte din această echipă, cu care sunt convins că vom câştiga alegerile”, a declarat candidatul PNL Suceava pentru alegerile europarlamentare din toamna acestui an.
Zarojanu: „Avem mândria că pe lista PNL sunt doi bucovineni, Renate Weber şi Aurel Burciu”
Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, Angela Zarojanu, însoţită de doi copii, care împărţeau steguleţe cu însemnele Uniunii Europene, a prezentat, în mod oficial, echipa de campanie a liberalilor suceveni. „Avem mândria că pe listele PNL sunt doi bucovineni de marcă, respectiv doamna Renate Weber şi domnul Aurel Burciu. Amândoi sunt persoane cunoscute în Uniunea Europeană şi suntem siguri că europarlamentarii noştri vor reuşi să promoveze ţara noastră aşa cum se cuvine. Cheia succesului este la noi şi avem sarcina să o învârtim spre dreapta, spre Uniunea Europeană”, a declarat Angela Zarojanu.
Ea a prezentat componenţa echipei de campanie a PNL Suceava pentru aceste alegeri, unii dintre aceştia având trecut în dreptul numelui şi o scurtă descriere, care arată rolul lor în competiţia electorală.
Lista este deschisă de liderul PNL Suceava, Ion Lungu, considerat „locomotiva şi inima echipei liberale”, urmat de Mihai Steiciuc - „strategul”, Valică Gorea - „înţeleptul”, Nicolae Vranău - „managerul”, Mihai Sandu Capră - „expertul”, Tiberiu Prodan - „coordonatorul”, Marius Ursaciuc - „antrenorul”, Gabriel Şerban - „dinamicul”, Bogdan Cristache, Gheorghe Cozmulesei – „catalizatorul”, Iulian Angheluş - „trainerul”, Constantin Lungu - „expertul în probleme de finanţare a campaniei”, alături de aceştia regăsindu-se şi responsabilii de campanie pentru fiecare zonă a judeţului.
Ion Lungu a solicitat mobilizare maximă pentru toţi membrii PNL din judeţul Suceava
Preşedintele PNL Suceava, Ion Lungu, le-a solicitat tuturor membrilor acestui partid din judeţul Suceava să se mobilizeze pentru câştigarea alegerilor europarlamentare. Lungu consideră că principala sarcină a membrilor PNL este de a informa populaţia judeţului despre realizările Guvernului condus de Călin Popescu Tăriceanu. „Avem toate premisele să obţinem un rezultat foarte bun la aceste alegeri. PNL a avut o guvernare foarte bună şi este partidul care a reuşit să aducă România în Europa”, a declarat liderul PNL Suceava.
El a adăugat că liberalii vor continua demersurile pentru atragerea a cât mai multor investiţii străine în România, creşterea numărului locurilor de muncă şi a nivelului de trai al românilor, precum şi pentru aducerea în ţară a românilor plecaţi la muncă în străinătate. „Ne vom lupta, prin europarlamentarii noştri, ca România să devină o putere în Europa. Prin noi înşine vom ajunge în Europa, vom lupta şi vom învinge”, a mai spus Lungu, care a reamintit că, la mijlocul acestei săptămâni, ocupantul primului loc pe listele PNL pentru alegerile europarlamentare, Renate Weber, va fi prezent în judeţul Suceava, urmând a se întâlni cu electoratul din oraşele Suceava, Rădăuţi şi Câmpulung Moldovenesc.
PNL Suceava îşi invită oamenii să promoveze proiecte pentru dezvoltarea comunităţilor locale
Liderii PNL Suceava le-au transmis liberalilor din judeţ să pregătească în această perioadă câte un proiect de dezvoltare al comunităţilor locale, pe care să-l promoveze în perioada campaniei electorale pentru Parlamentul European. Vicepreşedintele PNL Suceava, Mihai Steiciuc, a declarat că această sarcină revine viitorilor candidaţi liberali pentru alegerile locale din anul 2007, precum şi preşedinţilor de organizaţii locale.
„Populaţia trebuie să cunoască aceste proiecte şi să le identifice cu noi, liberalii. Iar toată lumea trebuie să fie conştientă că proiectul lui va aduce România în Europa. Şi atunci, vom putea obţine rezultate bune, când fiecare liberal se va implica pentru realizarea proiectului lui”, a spus Steiciuc.
La rândul său, senatorul PNL de Suceava, Tiberiu Prodan, a declarat că actualul Guvern va susţine realizarea acestor proiecte, atât în localităţile conduse de primari liberali, cât şi în celelalte, unde vor exista astfel de iniţiative ale unor membri PNL. „Trebuie să fie meritele celor care le-au iniţiat, membri ai PNL. Iar proiectele vor fi susţinute de Guvernul Tăriceanu, pentru a fi promovate mai departe”, a spus Prodan.
Marius Ursaciuc: „PNL contează pe tine”
În discursul său, primarul liberal al oraşului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, i-a invitat pe liberali la unitate. Iar acest lucru l-a făcut printr-un discurs în care a realizat o paralelă între fotbal şi politică, susţinând că, pentru a avea performanţe, este nevoie de loialitate şi de unitate.
„Şi în fotbal, şi în politică, avem şefi de ligă, preşedinţi de cluburi, antrenori şi spectatori. Mai există transferuri şi steguleţe. Iar aceşti spectatori sunt oamenii care au votat, iar ei vor să le răspundem la aşteptări. Vreau să spun că eu, de la vârsta de 5 ani, ţin cu Steaua şi sunt respectat de toţi pentru că nu mi-am schimbat opţiunea. Politic, am fost la UFD, iar prin fuziune am ajuns la PNL şi am rămas aici. Nu-mi plac transferurile. Iar noi, cei din PNL, suntem oameni mândri, şi trebuie să rămânem aşa şi să fim uniţi. Avem aceste steguleţe pe care scrie <Europa contează pe tine>. Înlocuiţi Europa cu PNL şi va fi bine pentru noi toţi. <PNL contează pe tine>”, a declarat Marius Ursaciuc.
Atacuri la adresa preşedintelui României, Traian Băsescu
În discursul său, liderul liberalilor suceveni, Ion Lungu, a criticat iniţiativa preşedintelui României de a organiza un referendum pe tema votului uninominal, în condiţiile în care Guvernul condus de Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că intenţionează să-şi asume răspunderea guvernamentală pe un proiect de lege ce vizează introducerea votului uninominal mixt. „Acest scrutin este umbrit de o temă populistă a domnului Traian Băsescu şi a PD, fiind vorba despre referendumul pentru votul uninominal. Să nu uităm că, în anul 2006, Traian Băsescu declara că votul uninominal este o prostie şi o demagogie. Atât dumnealui, cât şi PD, nu cred în acest sistem de vot, dar democraţii vor implicarea lui Traian Băsescu în campania electorală de partea lor”, a declarat Ion Lungu, care a subliniat că iniţiativa preşedintelui României de a convoca referendum ar putea prelungi adoptarea sistemului de vot uninominal.
La rândul său, vicepreşedintele PNL Suceava, Mihai Steiciuc, le-a declarat liberalilor suceveni că, în opinia sa, Traian Băsescu a devenit duşmanul PNL. Steiciuc a subliniat faptul că, dacă PSD reprezintă pentru PNL un adversar politic, în ultimul timp, prin acţiunile pe care le-a avut, preşedintele României s-a transformat în duşmanul numărul 1 al liberalilor. „PD nu este adversar. PD este o masă de manevră pentru Traian Băsescu. În spatele acestuia este PD, un partid care nu este o forţă politică, nu are ideologie şi nici o preocupare europeană. Iar preşedintele României este disperat, pentru că are nevoie de o susţinere mare, naţională, pentru a i se împlini eul. Traian Băsescu găseşte tot felul de teme, dar nu a rezolvat nici o problemă din câte a ridicat. Iar acum a inventat tema votului uninominal”, a spus Steiciuc.
El a adăugat că, în ceea ce priveşte PLD, acest partid nu este adversarul PNL, pentru că „nu există, iar domnul Flutur a devenit din ce în ce mai palid şi mai invizibil”.
Nu în ultimul rând, vicepreşedintele PNL Suceava, Valică Gorea, a declarat că Traian Băsescu este cel care provoacă „criză după criză”, în timp ce „bătrânul liberal” Dumitru Curea l-a invitat pe şeful statului, pe care l-a numit în diverse rânduri „Ceauşescu ăsta mic”, să prezinte românilor dosarul din cazul „Flota”, pentru a demonstra tuturor că „nu iubeşte corupţia”.
"