Consilierii PSD se opun intrării în concediu a primarului Sucevei. Remarcând că ultimul punct de pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local de ieri se referă la intrarea în concediu a primarului Ion Lungu, grupul de protestatari ai PSD, care a intrat în grevă japoneză, l-a acuzat pe acesta de „abandonarea cetăţenilor Sucevei, într-un moment de criză”.
„Tragem un semnal de alarmă asupra modului în care primarul are de gând să trateze viitorul apropiat. Este un lucru inimaginabil, în condiţiile în care municipiul Suceava se confruntă cu atâtea probleme, primarul să plece în concediu. Noi ne abţinem de la acest vot, nu poate să neglijeze problemele cetăţenilor. Consider că Ion Lungu trebuie să lase deoparte problemele organizaţiei PNL şi să se ocupe, cel puţin în al 12-lea ceas, de problemele reale ale cetăţenilor”, a declarat liderul grupului de consilieri PSD, Virginel Iordache.
În replică, primarul Ion Lungu a explicat că nici măcar nu este vorba de concediul pe 2007, ci de zilele de concediu rămase din 2006, pe care este obligat să le efectueze.
„Din concediul anului 2007 nu am efectuat nici o zi. Concediu e impropriu zis, pentru că, în cele 10 zile, voi fi şi la Primărie, mă voi ocupa de problemele municipiului, dar, după cum se ştie, vine o campanie electorală şi nu vreau să fiu acuzat că fac politică în timpul programului de la Primărie. Cu siguranţă, voi fi în localitate, mă voi ocupa de investiţiile în derulare şi de problema termoficării dar, din respect pentru cetăţeni şi pentru consilierii care mă vânează şi mă aşteaptă după colţ, mi-am luat aceste zile de concediu obligatorii”, a explicat edilul şef al Sucevei, care este şi preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL.
Conform cererii depuse spre aprobare consilierilor locali, primarul municipiului reşedinţă de judeţ va fi în concediu, în perioada 12 – 23 noiembrie 2007.
"