Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
...Un tânăr din Costâna, elev în clasa a VIII-a la liceul comercial din Suceava, a făcut 16 ani de puşcărie, din 1948 până în 1964, pentru că a mâzgâlit (profanat) poza lui Stalin dintr-o carte...
- Confesiunile publicistului, scriitorului şi bibliografului IOAN PÎNZAR, fostul director al Bibliotecii Bucovinei „ I.G.Sbiera „
Cine credeţi că l-a anchetat pe Imre Nagy la Snagov? Valter Roman
Până prin 1965 toate cuvântările conducătorilor comunişti începeau cu examinarea situaţiei internaţionale. Se treceau în revistă uneltirile aţâţătorilor la război, în frunte cu americanii, lupta ţărilor de democraţie populară în frunte cu marea prietenă a popoarelor, URSS, pentru pace. Era în plin proces de decolonizare. Unde era nevoie, era sprijinită lupta armată a forţelor progresiste pentru obţinerea independenţei, în Algeria, în Congo, în Cuba. Occidentul era plin de greve conduse de comunişti, deşi economic el avansa în mod miraculos. Partidele comuniste din Franţa şi Italia erau foarte puternice şi dacă s-ar fi găsit mai aproape de URSS ar fi câştigat alegerile. Comuniştii din Chile au câştigat efectiv cinstit alegerile prin 1972, dar CIA n-a tolerat alt regim comunist în America Latină.
„Scânteia” noastră din acei ani, ziarul principal al partidului, milita ferm împotriva fascistului Franco şi a dictatorului Salazar din Portugalia. Şi evenimentele din Ungaria din 1956 erau tratate cu fermitate ideologică în presa de partid şi nu numai în ea. Scriitorii, în frunte cu maeştrii Sadoveanu, chiar Tudor Arghezi, dar şi Călinescu, ca să nu amintesc decât de cei mari, combăteau şi ei prin scris „uneltirile la război ale imperialiştilor” şi tentativa de a zdrobi cuceririle socialismului în Ungaria vecină şi prietenă. Întâi era criticată clica Rakoczi-Gerö, doi conducători comunişti care nu au ştiut cum să aplice teoria marxist-leninistă. A apărut apoi „trădătorul” Imre Nagy, care în final a fost adus la Snagov de trupele sovietice ce au înfrânt contrarevoluţia, conduse de mareşalul Tolbuhin, cel din război. Trupele sovietice au trecut, evident, prin teritoriul României, vecină şi prietenă cu Ungaria. Cine credeţi că l-a anchetat pe Imre Nagy la Snagov, între alţii? Valter Roman, fost luptător antifascist din Spania. Până în 1955, afişele cu „celebrul călău” Tito erau puse pe gardurile din Costâna şi în interiorul morii... Imaginea era a unui fel de călău, în genul celor cu ghilotina, dar cu o bardă în mână, plină de sânge. Tito era în uniforma militară de mareşal, dar caricaturizat, iar sângele era al poporului iugoslav. O altă caricatură îl prezenta pe Tito vânzând ţara „imperialiştilor americani”, conduşi de preşedintele Eisenhower, un „bandit mai mare ca Truman”. Propaganda noastră era totuşi mai blândă cu Eisenhower decât cu Truman, care ajunsese şi în folclorul nou din Costâna. Truman era „călăul de la Hiroşima şi Nagasaki”. „Călăul călăilor” până în 1953, când a venit Eisenhower. Marele Stalin a mai trăit câteva luni după venirea la conducerea SUA a lui Eisenhower. Se întâlnise, totuşi, cu Truman, în 1945, la Potsdam, lângă Berlinul distrus total de anglo-americani. Artileria rusească nu a prea avut ce distruge, în afară de rezistenţa fantastică a ultimelor trupe germane. Cele din vest se predaseră cu bucurie americanilor. Şi nu au greşit.
Ne feream să folosim poza lui Stalin la „işitoare”
Poza lui Stalin era sfântă, la propriu. Dacă era căzută jos, dacă, Doamne fereşte, era murdărită de către muşte, ca în Soldatul Švejk, pedeapsa era puşcăria. Un tânăr din Costâna, elev în clasa a VIII-a la liceul comercial din Suceava, a făcut 16 ani de puşcărie, din 1948 până în 1964, pentru că a mâzgâlit (profanat) poza lui Stalin dintr-o carte. El a spus că făcuse asta fără intenţie. Dar şi ţăranii noştri hâtri, care-şi făceau ţigările din tutun şi bucăţele de hârtie de ziar erau atenţi la poza lui Stalin. N-o rupeau şi îi anunţau şi pe vecinii lor să nu folosească ziarul în loc de pănuşi de porumb la „işitoare”, adică la closetele improvizate prin fundul grădinii. La celebra arie, unde o batoză treiera grâul ţăranilor încă necolectivizaţi, prin 1952-1954, era un afiş mare care indica prin trei săgeţi trei locuri importante: benzina (într-un şanţ, în butoaie), fumătoarea (o groapă în vechiul cimitir) şi „işitoarea”, undeva, departe, pe imaş, făcută numai din paie.
Dar tovarăşul Stalin ne privea blând, cu mustaţa lui celebră, din pozele puse peste tot. Tot timpul am avut impresia că este un bărbat înalt, ca şi în cazul lui Eminescu. Nu-mi explic cum am adus acasă Scânteia cu chipul îndoliat al părintelui popoarelor sovietice. Bunica i-a privit chipul şi a spus doar atât: „a fost un bărbat frumos“. Profesoara de limba română, d-na Vătui (eram în clasa a V-a), a intrat la oră plângând şi ne-a anunţat moartea marelui Stalin. A mai plâns nu ştiu cât şi nu cred că a mai făcut ora. Poate primise ordin de la director, iar acesta de sus, de la regiune, ca profesorii să plângă în faţa copiilor. Nu-mi amintesc să fi plâns vreun elev. În schimb, vecinul nostru, Dumitru Butnar, un tânăr fără căpătâi venit din Basarabia cu familia, deşi tatăl său era din Costâna, beat fiind a început să-l plângă pe Stalin în centrul satului, în prezenţa şefului de post, un plutonier. A fost dus în beciul miliţiei şi bătut zdravăn de doi miliţieni. A venit acasă după vreo două zile.
Politică la Costâna, războiul sovieticilor în Europa şi bomba atomică
Ca în Moromeţii lui Marin Preda, bărbaţii din Costâna discutau politică, prin 1955 vara. Atunci se înfiinţase Tratatul de la Varşovia, ca replică la NATO înfiinţat în 1949, şi în care am ajuns şi noi acum. Atunci am aderat la Tratatul de la Varşovia sau Pactul de la Varşovia, cum îi spuneau occidentalii capitalişti. Şi într-o zi din acea vară au fost chemaţi la primărie mai mulţi ţărani, şi li s-a explicat de către un activist raional de ce s-a înfiinţat acel tratat. Oamenii din Costâna nu mai credeau în bombele atomice americane care să-i alunge pe ruşi şi pe comunişti. Din punct de vedere al armamentului clasic şi al soldaţilor sub arme, URSS puteau cuceri şi în 1955 toată Europa, dacă n-ar fi intervenit americanii cu bomba atomică. Problema atunci era simplă, ca în timpul războiului: sovieticii puteau sacrifica pe front milioane de soldaţi, pe când americanii nu. Ca şi acum, ca şi în Vietnam, opinia publică americană nu suportă mari sacrificii umane, de ordinul sutelor de mii sau milioanelor. Interesant este că Stalin, cât a trăit, nu a creat nici un bloc militar. Mult a mai protestat propaganda comunistă în 1952, când i s-a permis Germaniei occidentale să se înarmeze. Atunci a apărut o reală preocupare a sovieticilor privind revanşismul german. Tot atunci a apărut şi doctrina Truman, care a adus în NATO Grecia şi Turcia şi a încheiat alte tratate, toate vizând încercuirea URSS. Dacă efectiv ar fi izbucnit un război atunci, el ar fi fost purtat doar în Europa, şi nu pe teritoriul URSS sau al SUA. Prima distrusă ar fi fost Germania. Ruşii au uitat greu şi mult mai târziu al doilea război mondial, care se numea atunci marele război pentru apărarea patriei, comparabil oarecum cu cel din 1812, cu Napoleon. Numai că atunci Napoleon ajunsese la Moscova, dar „generalul iarnă” l-a învins şi pe el şi pe germani. În Republica Populară Română nu cred că l-a plâns cineva sincer pe Stalin. Nici măcar marii conducători comunişti. Dar la şedinţele de partid cred că s-a plâns forţat, la fel au făcut şi unii activişti de partid, care pe atunci purtau şi cizme, pe lângă „pardesiul” de piele gen Goebbels.
(Rubrică îngrijită de Angela Furtună)
"
