O fată de 16 ani a ajuns în stare gravă, vineri seară, în jurul orei 21.00, la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, după ce a încercat prin mai multe metode să-şi pună capăt zilelor.
Cristina Negruţ, din localitatea Forăşti, a fost internată la Secţia de Pediatrie a spitalului, medicii constatând că pacienta a înghiţit în mod voluntar zece pastile de Aspirină, nouă de Paracetamol şi zece de Ampicilină. În plus, fata prezenta şi multiple tăieturi la nivelul antebraţului stâng. În prezent, fata se află în afara oricărui pericol.
Din nefericire, astfel de cazuri apar tot mai frecvent la Unitatea de Primire a Urgenţelor. Ultimul incident de acest gen s-a produs duminică seară, când Florin Grigore, un bărbat în vârstă de 47 ani, din Fălticeni, a ajuns la Spitalul Judeţean după ce a băut sodă caustică cu scopul de a se sinucide. Bărbatul este acum sub supravegherea medicilor de la Secţia Interne.
"