Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Pe una din străzile marginale ale Sucevei, „Ştefan Ştefureac”, mai pot fi văzute urmele vechii linii ferate locale, care traversa oraşul de la un capăt la altul.
Strada, de fapt o uliţă îngustă care, în urma unor alunecări de teren, şi-a fracturat accesul către urbe, coboară şerpuitor până în strada „Cernăuţi”.
De-a lungul ei, pe partea stângă, pot fi văzute câteva segmente dintr-un zid de piatră. Sunt porţiuni din zidul care întărea şi proteja terasamentul căii ferate, „Ştreca”, aşa cum i se spune prin pervertirea denumirii germane Die Strecke.
După aproape trei decenii de la punerea în exploatare a liniei ferate Cernăuţi-Iţcani (28 octombrie 1869) s-au construit, de către o societate austriacă, o serie de ramificaţii feroviare locale. Acţiunea a fost realizată în două etape vizând, pe de o parte, construirea unor linii ferate de interes comercial, iar pe de alta, trasarea unor linii locale de interes strategic.Astfel, a fost construită, prin aplicarea prevederilor unui protocol încheiat în anul 1895 între Primăria Suceava şi societatea “Neue Bukowiner Lokalbahnen”, linia ferată care lega Iţcaniul de Suceava.
Linia ferată, care pornea din Gara Iţcani şi avea staţia terminus în preajma actualei Policlinici municipale, avea o lungime de 7 km şi a funcţionat de la 1 iulie 1898, până în vara anului 1916.
Această linie, care începea de la Gara Itzkany (potrivit ortografiei germane), traversa râul Suceava pe un pod de lemn şi, aşa cum indică un „Mers al trenurilor” din epocă, avea staţiile Itzkany Bad, Alt-Itzkany, Kreuzgasse şi se oprea la marginea oborului de vite al urbei, care se întindea în zona Areni.
Nemulţumirile birjarilor şi ale directorului Ştefan Repta
Calea ferată urbană, care a adus servicii populaţiei şi economiei locale, a creat însă şi unele nemulţumiri. Birjarii urbei, cei care îşi aveau locul de staţionare în Piaţa Birjelor (Fiaker Platz), din preajma Bisericii Sf. Dumitru, nu aveau motive de bucurie. Staţia Răspântia sau Kreuzgasee (Uliţa Crucii), din apropierea bisericii armeneşti Sf. Cruce, le lua clienţii din zona centrală, care, până la construirea căii ferate, mergeau la Gara Iţcani cu birjele. Dar această linie ferată a generat şi alte probleme.
Vibraţiile produse de trecerea trenurilor prin faţa Gimnaziului greco-oriental (Liceul „Ştefan cel Mare”) l-au determinat pe directorul Ştefan Repta să întocmească un raport, în care semnala că au apărut fisuri care pun în pericol integritatea clădirii.
Durata de funcţionare a acestei linii ferate a fost însă numai de 18 ani. În primul război mondial, în faţa ofensivei armatelor ruseşti, austriecii au dinamitat podul peste râul Suceava, au demontat şinele şi le-au transportat la Brodina, pentru a construi linia ferată strategică Seletin-Şipotele Sucevei.
Traverse dezgropate după jumătate de secol
În anii ’60, când a dispărut de la colţul Bisericii Sf. Cruce fosta „Cafenea armenească”, în care fusese instalată, în primii ani ai „puterii populare”, o mică filatură, au fost demolate imobilele din perimetrul în care s-a construit ulterior noua “Autogară”. Au fost scoase atunci la iveală, de sub pavelele de piatră cubică, mai multe traverse înnegrite de cale ferată. Traversele, din lemn dur de stejar, încă bine conservate datorită impregnării cu creuzot, au fost depozitate o vreme lângă locuinţa-cabinet a dentistului Weitman. Din păcate, porţiunile de zid care au mai rămas intacte pe strada “Ştefan Ştefureac”, singurele urme care s-au mai păstrat pe întregul traseu al căii ferate Iţcani-Suceava, nu mai trezesc nimănui astăzi vreo amintire. Vor dispărea cu timpul, iar piatra va fi cu siguranţă utilizată la fundaţiile unor noi construcţii. Încă o secvenţă voalată din istoria urbei.
Cursele pe linia ferată locală Iţcani-Suceava erau numai de zi şi se efectuau cu trenuri tractate de două locomotive austriece cu abur. Locomotivele tip „Tender III”, cu o greutate de 32,5 tone, trăgeau 4 până la 6 vagoane, parte dintre ele pentru călători, parte pentru transportul de mărfuri.
"
