Hoţi care nu au putut fi încă identificaţi au încercat să fure un autoturism marca Dacia Pick-up, parcat în faţa casei unei bărbat din comuna Păltinoasa. Aceştia au încercat să tracteze maşina, însă au renunţat la idee după aproximativ 200 de metri. Tentativa de furt s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă. Cum una dintre portierele maşinii nu era închisă, hoţii au pătruns în interior, sustrăgând din torpedou câteva documente aparţinând proprietarului, Mihăilă D., în vârstă de 55 de ani. Poliţiştii au constatat că maşina avea rupt sistemul de tractare tip, semn că hoţii au vrut să fure maşina tractând-o cu un alt vehicul, dar, probabil din cauza ruperii verigii, au renunţat.
"