Situaţia clădirii în care funcţionează grădiniţa din comuna suceveană Voitinel este şi acum incertă, iar preşcolarii încă nu au un loc sigur în care să-şi facă orele. Problemele au debutat încă din anul 2005, când proprietarul terenului pe care este amplasată grădiniţa a solicitat clădirea în instanţă. Totodată, accesul în clădire al celor 300 de copiii din Voitinel a fost îngrădit în instanţă, la începutul acestui an şcolar, când Judecătoria Rădăuţi a respins Primăriei dreptul de servitute asupra clădirii.
În urmă cu câteva zile, la Judecătoria Rădăuţi a avut loc un alt termen din cadrul procesului pe care Primăria Voitinel îl are cu proprietarul terenului pe care se află grădiniţa. În semn de protest, dar şi de solidaritate, peste 70 de copii pe grădiniţă, însoţiţi de aproximativ 40 de părinţi, au fost prezenţi în sala de judecată, la proces. Primarul comunei Voitinel, Maria Pleşca, a declarat că i-a întâlnit pe elevi şi pe părinţii acestora în sala de judecată şi a fost impresionată de gestul lor.
„Copiii şi părinţii au stat în sală până la terminarea şedinţei de judecată, însă nu au putut să afle şi deznodământul acestui lung proces, întrucât instanţa nu a dat pronunţarea”, a spus primarul Pleşca. Aceasta a mai precizat că „instanţa trebuia, iniţial, să dea o pronunţare asupra acestui caz luni (n.r. 15 octombrie 2007), însă a întârziat”. Juristul Primăriei Voitinel, Cătălin Cârdei a spus că se deplasează în fiecare zi la Rădăuţi pentru a vedea dacă s-a dat o pronunţare în acest caz, însă deocamdată instanţa nu a decis nimic.
Primarul comunei Voitinel, Maria Pleşca a declarat că „problemele au început din anul 2005, când Primăria a achiziţionat de la Fedaral Coop, fostul proprietar al clădirii, un spaţiu pe care l-am amenajat, compartimentat şi l-am transformat în grădiniţă”.
Potrivit acesteia, problemele cu proprietarul terenului pe care este construită grădiniţa sunt vechi, iar în ultimii trei ani şcolari, copiii au putut intra în spaţiu doar cu ordonanţă prezidenţială. „Dacă era clădirea lor, construită de ei şi apoi luată abuziv de stat, înţelegeam, dar clădirea a fost construită de Federal Coop, cu banii de la contribuabili, iar noi de la această societate am cumpărat-o şi suntem proprietari”, a mai spus primarul Pleşca.
"