PRM Suceava va avea un reprezentant pe listele acestei formaţiuni politice la alegerile europarlamentare care vor avea loc în toamna acestui an. Potrivit spuselor preşedintelui PRM Suceava, Gheorghe Acatrinei, organizaţia pe care o conduce va fi reprezentată în acest scrutin de prim-vicepreşedintele organizaţiei judeţene, şi lider al filialei PRM din Vatra Dornei, Cezar Ioja. Acesta va ocupa locul 23 pe listele acestei formaţiuni politice, considerat de Acatrinei ca fiind onorant, în condiţiile în care au existat numeroşi posibili candidaţi din toate judeţele ţării. „Domnul Cezar Ioja se înscrie în colectivul oamenilor de mare calitate ai PRM. Iar noi vom intra în aceste alegeri cu oameni foarte bine pregătiţi, şi care vor merge în Parlamentul European pentru a rezolva problemele cu care se confruntă România”, a spus liderul PRM Suceava.
La rândul său, candidatul sucevean al PRM pentru alegerile europarlamentare a subliniat faptul că în urma scrutinului din data de 25 noiembrie a.c., organizaţia pe care o reprezint intenţionează să obţină cel puţin 20% din voturile alegătorilor. „Obiectivul PRM pe plan naţional este obţinerea unui scor de 15%. Însă noi la Suceava vrem să obţinem minim 20% din voturile alegătorilor din judeţ, şi cred că un acest obiectiv este realizabil, în condiţiile în care sucevenii sunt nemulţumiţi de modul în care reprezentanţii actualei puteri şi-au respectat promisiunile”, a declarat Cezar Ioja.
El a mai spus că personal va lupta pentru găsirea soluţiilor cele mai bune pentru atragerea fondurilor pe care România trebuie să le primească din partea Uniunii Europene în perioada 2007-2013.
Ioja consideră că, în momentul de faţă, România a devenit un stat „contribuitor” la bugetul Uniunii Europene, în condiţiile în care gradul de absorbţie al fondurilor europene este aproape de zero. El a subliniat faptul că în loc să atragă fondurile Uniunii Europene, România nu face altceva decât să contribuie la bugetul european, cu circa 1,5 miliarde de euro anual.
„Acuz întreaga clasă politică din România care s-a aflat la putere în perioada 2000-2007, pentru că nu s-a preocupat îndeajuns pentru a reuşi acum să atragem fondurile pe care Uniunea Europeană ni le dă. Şi consider că este un sabotaj contra intereselor naţionale”, a mai precizat Cezar Ioja."