Toţi directorii instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular din judeţ sunt aşteptaţi la reuniunea anuală managerială. Întâlnirea celor 260 de directori de şcoli cu reprezentanţii Inspectoratului Şcolar va avea loc mâine, începând cu ora 10, la Şcoala Creştină Filadelfia din Suceava.
Agenda reuniunii cuprinde o prezentare a rolului autorităţilor locale în cadrul parteneriatului educaţional şi un raport privind starea învăţământului la nivelul judeţului Suceava, în anul şcolar 2006-2007. Prezentarea va fi făcută de inspectorul şcolar general Lucian Lungu. Inspectorii şcolari generali adjuncţi, Vasile Monacu şi Camelia Voinescu, vor prezenta priorităţile în activitatea anului şcolar 2007-2008. Acţiunea se va încheia cu repere organizatorice şi funcţionale ale unităţilor de învăţământ preuniversitar.
"