Cu toate că Termica a început furnizarea agentului termic de sâmbătă noapte, când s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi din ultima perioadă, căldura nu s-a făcut simţită în toate casele sucevenilor.
Principala cauză o reprezintă întârzierile apărute la lucrările de modernizare a punctelor termice Zamca 5, Obcini 3, George Enescu 4/2, Mihai Viteazu 1, Pompieri, Liceu şi A1, aproximativ 4000 de apartamente fiind lipsite atât de apă caldă cât şi de căldură.
În acelaşi timp, a mai fost înregistrat un alt fenomen, cel al gigacalorimetrelor închise de la scara de bloc, care nu au permis agentului termic să ajungă până în apartamentele locatarilor.
În multe cazuri, acest lucru s-a întâmplat pentru că gigacalorimetrele respective nu au mai fost deschise din primăvara trecută, când locatarii au decis să facă economii la căldură, dar şi pentru că vecinii le-au închis, având de efectuat diverse lucrări de înlocuire sau de modificare a instalaţiilor de termoficare interioare.
Astfel de cazuri au fost semnalate în tot oraşul, iar dacă o parte dintre ele au fost rezolvate ieri, cu siguranţă mai sunt încă multe familii care stau noaptea în frig şi aşteaptă căldura, pentru că nimeni nu a avut grijă să vadă dacă gigacalorimetrele au fost deschise, iar instalaţiile interioare au fost aerisite.
În unele cazuri, după cum afirmă preşedinţii de asociaţie, gigacalorimetrele au fost închise chiar de locatari, în general pensionari ori persoane cu venituri reduse, care au preferat să mai rabde fără căldură, doar să nu aibă de plătit, mai ales că pentru căldura furnizată luna aceasta nu se acordă subvenţii de la stat.
Beneficii întârziate
Avantajele reabilitării punctelor termice din municipiul Suceava au întârziat să apară.
La nici unul dintre cele 10 puncte termice la care au fost începute lucrările în vara şi în toamna acestui an nu au fost efectuate toate lucrările necesare, încât, pentru a beneficia de avantajele promise – apa caldă care să curgă din prima la robinet şi apa caldă non-stop, locatarii racordaţi la punctele termice respective vor trebui să se înarmeze cu răbdare încă o perioadă.
Cea mai bună situaţie este la punctul termic Liliacul, unde 98% din locatarii racordaţi primesc acum apă caldă şi căldură, dar tot după sistemul vechi.
La PT Intersecţie Mărăşeşti, lucrările sunt finalizate în proporţie de 80%, încât 20% din locatari nu au apă caldă de mai bine de trei luni.
În Burdujeni, la PT Cuza Vodă III, beneficiază de apă caldă şi căldură 75% din locatarii arondaţi.
La cele trei puncte termice menţionate, apa caldă şi căldura vor fi furnizate pentru toată lumea de la finele acestei săptămâni, urmând ca de săptămâna viitoare să fie pus în funcţiune şi sistemul automatizat de termoficare, care le va asigura apă caldă non-stop şi va elimina problema apei reci care curge cel puţin câteva minute pe robinetul de apă caldă, până când poate fi folosită.
“Lucrările au întârziat mai mult decât ne închipuiam, dar de săptămâna viitoare, după ce vom avea finalizate toate legăturile între reţelele din zonă, vom putea pune în funcţiune sistemul de recirculare al apei calde, care le va asigura locatarilor un confort sporit, zi şi noapte”, a declarat directorul de termoficare Neculai Frunzaru.
Modernizarea a 7 puncte termice, prelungită până la finele lunii
În cazul celorlalte şapte puncte termice - Zamca 5, Obcini 3, George Enescu 4/2, Mihai Viteazu 1, Pompieri, Liceu şi A1, lucrurile sunt ceva mai complicate.
O parte din locatarii arondaţi acestora vor putea avea apă caldă şi căldură chiar de săptămâna aceasta, dar alţii vor trebui să se lupte cu frigul cu alte mijloace, până la finele lunii octombrie.
Astfel, la punctul termic Mihai Viteazu 1, săptămâna aceasta va fi reluată furnizarea agentului termic pentru aproximativ 60% din locatarii arondaţi.
La PT A1, la finele acestei săptămâni va fi furnizată căldura pentru aproximativ 50% dintre locatari, iar la PT Liceu vor beneficia de încălzire 45% dintre locatarii arondaţi.
Pentru că lucrările sunt mai mult întârziate, la punctele termice George Enescu 4/2 şi Obcini 3, la sfârşitul acestei săptămâni vor beneficia de căldură şi apă caldă doar 35% dintre locatari. Restul vor mai avea de aşteptat aproape două săptămâni până când li se vor încălzi caloriferele.
Cei mai defavorizaţi sunt locatarii punctelor termice Zamca 5 şi Pompieri, unde nu sunt şanse ca lucrările să fie finalizate nici măcar parţial săptămâna aceasta. În cel mai bun caz, aceştia vor avea apă caldă şi căldură la finele lunii octombrie.
Atât conducerea Primăriei Suceava, cât şi conducerea Termica sunt conştiente de neplăcerile provocate sucevenilor care zilele acestea trebuie să lupte cu frigul punând mai multe haine pe ei sau ţinând în priză alte aparate de producere a căldurii.
“Acesta este un risc pe care ni l-am asumat atunci când au început lucrările de reabilitare termică. Nu mai este cale de întoarcere. Suceava a beneficiat de cele mai multe fonduri de la guvern pe ordonanţa 7, dacă nu ne apucam în vară de lucrări, pierdeam acei bani. Nimeni nu a mai făcut nimic pentru înlocuirea reţelelor de termoficare din Suceava de peste 40 de ani, altă dată nu vor mai fi bani pentru aceste lucrări. Sucevenii trebuie să înţeleagă că aceşti bani ne-au fost acordaţi gratuit, dar dacă nu lucrăm acum, îi vom pierde. Îmi cer scuze de la toţi cei care acum nu au căldură şi apă caldă, dar le promit că până la finele lunii situaţia se va rezolva”, a declarat ieri primarul Ion Lungu.
"