Un copil în vârstă de 15 ani a ajuns la spital după ce a intrat cu motoscuterul pe care l-a scăpat de sub control într-o maşină. Accidentul s-a petrecut vineri, în jurul orei 21.15, pe DJ 175B Izvorul Giumalău, în comuna Pojorâta. Marian L., localnic, a pierdut inexplicabil controlul asupra mopedului, lovind o maşină parcată regulamentar pe acelaşi sens de mers. Transportat la spital, puştiul, care nu purta cască de protecţie, nu a necesitat internarea, având doar câteva zgârieturi.
Sâmbătă, un alt accident rutier avea să se petreacă pe DJ 176 din comuna Vama. Vasile A., de 70 de ani, aflat pe o bicicletă, a depăşit o căruţă fără a se asigura dacă din sens opus nu vine vreun vehicul. A intrat în coliziune cu un autoturism marca VW, condus regulamentar de Mugurel N., de 36 de ani, din Frumosu. Biciclistul a scăpat cu răni uşoare.
"