Avertizare
Salvamontiştii recomandă trecerea la echipament de iarnă
"Salvamontiştii suceveni avertizează că vremea în munţii din judeţ va fi schimbătoare şi este posibil să apară lapoviţa şi intensificările de vânt. În Călimani, la peste 2000 de metri altitudine, pot fi semnalate ninsori în zilele următoare. Pentru siguranţa deplasărilor montane, Serviciul Public Salvamont Suceava recomandă evitarea zonelor de creastă şi trecerea la echipament complet de iarnă. “Pentru montagnarzii experimentaţi este posibilă şi abordarea zonelor de creastă, dar pentru ceilalţi turişti este bine să aleagă traseele cele mai scurte şi circulate. Echipamentul de iarnă este imperios necesar. Nu trebuie să lipsească gheata de iarnă, mănuşile, căciula şi ochelarii, mai ales în Călimani. Tot acolo sunt necesare cortul şi sacul de dormit de iarnă, pentru evitarea hipotermiei. Alcoolul este total nerecomandat pe traseele montane, chiar dacă foarte mulţi au impresia că se pot încălzi cu o gură de tărie. Totodată, este bine ca turiştii să ne anunţe la telefon 0745-313052 că abordează un traseu cu risc, pentru a putea să îi monitorizăm”, ne-a spus şeful salvamontiştilor suceveni, Voicu Raia."
Vizualizări articol: 1564 | | Notează articolul: Salvamontiştii recomandă trecerea la echipament de iarnă0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.