La Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului se deschide sâmbătă, la ora 17:00, expoziţia personală de pictură a artistului plastic Dimitrie Gavrilean. Expoziţia, organizată sub egida Uniunii Artiştilor Plastici din România - Filiala Iaşi şi a Primăriei oraşului Gura Humorului, are alura unui eveniment de excepţie, fiind prima prezenţă pe simezele muzeului humorean a artistului cu obârşia în Voroneţul apropiat.
Maestrul Dimitrie Gavrilean, profesor la catedra de pictură a Universităţii de Arte “George Enescu” din Iaşi, un artist a cărui operă se hrăneşte din spiritualitatea satului bucovinean, din frescele Voroneţului şi ale Humorului, are, aşa cum remarca criticul de artă Valentin Ciucă în monumentalul volum “Un secol de arte frumoase în Bucovina”, o “disponibilitate spre narativitate şi fantastic”, care „se îngemănează cu arta caligrafului” truditor pe pagini de manuscris. Lucrările sale, circumscrise unei atmosfere de „vrajă şi umor”, abundă de „personaje din teatrul folcloric, mascaţi, cântăreţi din lăută, căiuţi şi capre, urşi şi cerbi policromi”, vibrând de „ecourile unei spiritualităţi din orizontul străvechi, primitiv, căruia i s-au alăturat elementele unui ev mediu întârziat...”.
Cu prilejul vernisajului va avea loc lansarea albumului intitulat „Mituri ancestrale româneşti”. Prezentarea va fi făcută de criticul de artă ieşean Valentin Ciucă.
"